Incendiu la un depozit de mase plastice şi termo-instalaţii din Capitală
0Un depozit de termo-instalaţii şi mase plastice din cartierul bucureştean Vitan-Bârzeşti a ars în noaptea de joi spre vineri. Pompierii au intervenit cu 15 autospeciale, existând riscul ca flăcările să se extindă în împrejurimi.
După mai multe ore, focul a fost stins şi nimeni nu a fost rănit, potrivit Digi24.
Flăcările au izbucnit în jurul orei 2.00, iar pompierii au intervenit imediat cu mai multe autospeciale cu apă şi spumă.
„La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta cu flacără deschisă şi degajări mari de fum. Exista pericolul de propagare a incendiului la o statie de pompare a apei, de aceea s-a luat măsura de a avea o rezervă operativă de apă, chemându-se în sprijin cele 15 autospeciale de stingere”, a declarat Adrian Marin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti.
Depozitul a ars pe o suprafaţă de aproximativ 1.500 de metri pătraţi.
Pompierii şi Poliţia au demarat o anchetă în acest caz pentru a stabili cauzele care au dus la izbucnirea flăcărilor.