ÎCCJ sesizează CCR cu privire la Legea anti-fugari

0
Publicat:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie susține că legea „fugarilor”, inițiativă susțiunută de Coaliție, este neconstituţională în ansamblul său, luând decizia sesizării CCR.

Corina Corbu, șefa instituției care sesizează CCR cu privire la Legea anti-fugari FOTO Inquam Photos
Corina Corbu, șefa instituției care sesizează CCR cu privire la Legea anti-fugari FOTO Inquam Photos

Curtea Supremă consideră că prin această lege se încalcă dreptul cetățenilor la un proces echitabil şi cel la libertate individuală. Decizia de sesizare a CCR a fost luată marți, în urma convocării Secţiilor Unite de la Instanţa supremă, cu participarea a 88 de judecători.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis sesizarea Curţii Constituţionale a României pentru controlul constituţionalităţii, înainte de promulgare, în ceea ce priveşte Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (PL-x nr.675/2023). Sesizarea de neconstituţionalitate priveşte prevederile actului normativ indicat, în ansamblul său, Secţiile Unite apreciind că ar fi încălcate prevederile art.1 alin. (5) privind principiul legalităţii, art. 21 alin. (3) din Constituţia României cu privire la dreptul la un proces echitabil coroborat cu prevederile art. 23 alin. (2) privind dreptul la libertate individuală, precum şi art. 15 alin. (1) şi (2) din Constituţie privitor la neretroactivitatea legii", se arată într-un comunicat al ÎCCJ.

Legea anti-fugari, adoptată de Parlament

La sfârșitul lunii noiembrie, Parlamentul a adoptat proiectul de lege iniţiat de Ministerul Justiţiei, potrivit căruia persoanele condamnate definitiv, care nu se prezintă în termen de şapte zile la Poliţie pentru a fi încarcerate, vor fi considerate evadate şi riscă o pedeapsă între 6 luni şi 3 ani.

Important este că după ce va intra în vigoare, fugarilor li se va adăuga o nouă pedeapsă la cea existentă, anume între 6 luni și 3 ani, pentru o infracțiune asimilată celei de evadare. Persoanele condamnate la pedeapsa detențiunii pe viață, care nu se predau autorităților în termen de 7 zile, vor fi pedepsite cu această sancțiune. Legea este una foarte bună, mai ales în contextul în care sunt anumite persoane care găsesc tot felul de tertipuri pentru a nu-și executa pedepsele în sistemul penitenciar din România. Dacă nu am fi adoptat legea, am fi permis în continuare astfel de comportamente, probabil că unii ar fi considerat că le încurajăm, lucru care ar fi avut consecințe grave”, a transmis Alina Gorghiu. 

Noile modificări vizează adăugarea unor noi alineate la punctul 3, astfel: „Se consideră evadare și fapta persoanei condamnată la pedeapsa detențiunii pe viață sau la pedeapsa închisorii de a nu se prezenta la organul de poliție în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei în termen de 7 zile de la data la care a rămas definitivă hotărârea prin care s-a dispus executarea pedepsei.”

Astfel, pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de evadare se adaugă la pedeapsa neexecutată la data evadării. De asemenea, pedeapsa pentru infracțiunea de evadare se aplică o singură dată, indiferent de numărul de zile cu care s-a depăsit termenul de prezentare la organul de poliție.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite