Iarna 2010/ 2011: Vom da mai mulţi bani pe întreţinere, vom avea mai puţini bani de mâncare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Românii numără banii rămaşi pentru mâncare numai după ce îşi plătesc întreţinerea casei
Românii numără banii rămaşi pentru mâncare numai după ce îşi plătesc întreţinerea casei

Ponderea cheltuielilor cu utilităţile casei a crescut, în timp ce pentru hrană românii alocă tot mai puţin din venituri. Dificultăţile pe care le întâmpină românii în acoperirea cheltuielilor cu întreţinerea se văd şi în statisticile oficiale: costurile locuinţei topesc bugetele familiilor.

Factura la întreţinere a devenit, în ultimii ani, o adevărată obsesie, iar preocuparea pentru această categorie de cheltuieli începe chiar s-o eclipseze pe cea legată de hrană. Asta reiese chiar din anchetele referitoare la bugetele familiilor realizate trimestrial de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Mai citeşte şi:

Energia eoliană, cu 25% mai ieftină până în 2025

Gigacalorie mai scumpă din cauza majorării TVA

Datele raportate ieri, referitoare la veniturile şi consumul gospodăriilor în trimestrul al doilea din 2010, arată că ponderea alimentelor scade, iar a costurilor de întreţinere creşte tot mai mult. În anii trecuţi, cheltuielile pentru întreţinerea casei deţineau o pondere de aproximativ 12-12,5% în totalul veniturilor - în 2010 a ajuns la 13,5%. În acelaşi timp, ponderea cheltuielilor cu alimentele a scăzut uşor, de la 36,8% din venituri în 2009 la 36,2% în 2010.

Dacă în trimestrul al doilea din 2009 întreţinerea însemna 294 de lei per gospodărie (media naţională), în aceeaşi perioadă din 2010 aceasta a ajuns la 315 lei, şi vorbim de luni relativ calde (aprilie-mai-iunie), când termoficarea nu mai încarcă facturile ca iarna. De cealaltă parte, cheltuielile cu alimentaţia au scăzut de la 861 de lei per gospodărie în 2009 la 846 de lei în al doilea trimestru din 2010.

Altfel spus, din statistici reiese că familiile sunt nevoite să reducă din bugetul alocat hranei pentru a dirija fondurile către acoperirea cheltuielilor de întreţinere a casei, mai precis gaze, curent, termoficare, apă-canal, salubritate etc.

Potrivit INS, în perioada aprilie-iunie 2010, media veniturilor per gospodărie a fost de 2.337 de lei (806 lei/persoană), cu un leu mai mică decât în acelaşi interval din 2009. Şi media cheltuielilor a scăzut până la 2.045 de lei/gospodărie (705 lei/persoană), fiind cu 11 lei mai mică în 2010 decât în 2009. Cu toate acestea, costurile vieţii au crescut continuu, slăbind vizibil puterea de cumpărare a populaţiei.

Venituri mai mici, costuri mai mari

Pe lângă întreţinerea locuinţei şi alimentele necesare traiului de zi cu zi, familiile au mai avut de suportat cheltuieli inevitabile cum ar fi cele legate de transport, telefon, cablu-TV, îmbrăcăminte sau sănătate. Cel mai mult au crescut cheltuielile cu abonamentul de transport, de la 119 lei/gospodărie în trimestrul al doilea din 2009 (5,8% din total) la 133 de lei/gospodărie (6,5% din total cheltuieli) în aceeaşi perioadă din 2010. Cheltuielile legate de comunicaţii au scăzut nesemnificativ, de la 107 la 104 lei.

Mai trebuie spus că în perioada analizată (iunie 2009-iunie 2010) media scumpirilor a fost de 4,3%, în timp ce - după cum am văzut mai sus -veniturile gospodăriilor au scăzut. Preţurile alimentelor au stagnat, în timp ce tarifele serviciilor au crescut cu 3,9%. În schimb, mărfurile nealimentare - categorie în care intră şi combustibilii necesari întreţinerii locuinţei - s-au scumpit, în medie, cu 8,4%, şi astfel se explică de ce bugetele familiilor sunt agresate din ce în ce mai mult de facturile casei.

Renunţă la Revelion pentru încălzire

Larisa Badea nu știe cum va trece iarna 2010 



Băcăuanii vor fi cei mai afectaţi de creşterea preţului la gigacalorie. Practic, ei vor plăti 285,76 de lei gigacaloria, adică cel mai mult la nivel naţional. Educatoarea Larisa Badea (30 de ani), din Bacău, se gândeşte cu groază la factura de căldură pe care urmează să o achite iarna aceasta.

Şi-a luat gândul de la Crăciunul sau noaptea de Revelion petrecute la munte împreună cu prietenii şi familia, aşa cum făcea în alţi ani. „Nu ştiu cum am să mă descurc. Mi s-a redus mult salariul, iar acum mă văd nevoită să mai plătesc şi o grămadă de bani pentru căldură. N-am cu ce să-mi cumpăr o centrală proprie de apartament, aşa că voi sta la mâna CET-ului", a spus Larisa.

S-a înglodat în datorii ca să-și plătească facturile

Ca să facă faţă situaţiei, tânăra a renunţat să-şi mai cumpere haine, încălţăminte sau dulciuri. „Simt că m-am întors în timp. Voi face la aragazul din bucătărie prăjituri, plăcinte, pizza şi tot felul de mâncăruri pe care le cumpăram, până mai ieri, din oraş. Nu exclud ca, de Crăciun, să împodobesc bradul cu ciocolată de casă, învelită în staniol", a adăugat Larisa.

Maria Brânduşe (46 de ani) lucrează de 20 de ani în Primăria municipiului Baia Mare ca femeie de serviciu, iar după ultimele reduceri salariale, de 25%, rămâne cu 293 de lei, venit net, într-o lună. „Din iulie primesc 611 lei, din care, lunar, îmi plătesc rata la CAR, de 185 de lei. Am luat un împrumut de 3.000 de lei anul trecut pentru a putea scăpa de datoriile la căldură.

Mai am de dat încă 258 de lei pe alte rate făcute în bănci tot pentru plata utilităţilor", spune băimăreanca. Practic, Maria Brânduşe ajunge acasă cu doar 40 de lei. Are doi copii şi un soţ care de şapte luni este şomer.

„Soţul a lucrat înainte ca tâmplar, dar fabrica s-a închis, iar de atunci n-a mai găsit nimic de muncă. Şomajul e de 563 de lei şi avem noroc că de doi ani fata cea mare s-a măritat şi am rămas doar trei persoane la întreţinere. Eu, soţul şi băiatul nostru care acum este în clasa a II-a", explică femeia.

Femeia încearcă să-şi chibzuiască, aşa cum poate, banii pe care-i câştigă, pentru că alt­fel, spune ea, ar muri de foame. „Am ajuns să gătesc doar două feluri de mâncare: supă de fasole şi supă de cartofi. Anul trecut am plătit 200 de lei pe căldură pentru două camere, iar acum sunt disperată pentru că nu ştiu cum am să o scot la capăt iarna asta", arată femeia de serviciu.

"Nu mi-am mai luat haine de mulți ani, iar mâncarea am redus-o la maximum."
Maria Brânduşe
femeie de serviciu

Larisa Badea nu știe cum va trece iarna 2010
Info
Larisa Badea nu știe cum va trece iarna 2010
Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite