Honduras: Arias va propune un 'guvern de reconciliere naţională'

Mediatorul crizei din Honduras, preşedintele Costa Ricăi Oscar Arias, va propune constituirea unui "guvern de reconciliere naţională" condus de preşedintele destituit Manuel Zelaya, a declarat el joi.
Arias, care a primit premiu Nobel pentru Pace în 1987 pentru acţiunea sa contra conflictelor civile în America Centrală, a stabilit o a doua întâlnire sâmbătă între delegaţiile lui Zelaya şi şeful statului de facto Roberto Micheletti, scrie Agerpres.
La prima reuniune, vinerea trecută, Micheletti a părăsit San Jose după o întâlnire cu Arias dar fără să aştepte întâlnirea prevăzută cu rivalul său, amintesc AFP şi AP.
"Voi propune diverse idei", a declarat Arias la un radio din San Jose, "pentru a se putea constitui un guvern de reconciliere naţională" prezidat de Zelaya.
Arias a evocat de asemenea posibilitatea "de a discuta despre o amnistie asupra delictelor politice". Zelaya face obiectul unui mandat de arestare pentru 18 capete de acuzare, mai ales pentru "înaltă trădare".





















































