George Maior a salutat rezoluţia Senatului SUA de celebrare a 20 de ani de parteneriat strategic între România şi Statele Unite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ambasada României în Statele Unite ale Americii, prin vocea ambasadorului George Cristian Maior, a salutat marcarea, de către Senatul american, a 20 de ani de Parteneriat Strategic între România şi SUA.

„După vizita excepţională la Casa Albă a preşedintelui României, documentul Senatului SUA confirmă faptul că parteneriatul dintre România şi Statele Unite ale Americii este unul dintre cele mai puternice şi se va dezvolta masiv în continuare cu implicarea energică a Administraţiei, a Congresului SUA şi a autorităţilor române”, a declarat George Maior.

Documentul face parte din seria demersurilor realizate de Ambasada României la Washington pentru aniversarea celor 20 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic între România şi Statele Unite ale Americii la data de 11 iulie 1997. 

Rezoluţia a fost iniţiată de senatorul republican Ron Johnson, preşedintele Comitetului pentru securitate internă şi afaceri guvernamentale şi preşedinte al Subcomitetului pentru Europa şi cooperare regională în domeniul securităţii şi de senatorul Chris Murphy, liderul democrat al aceluiaşi subcomitet.

În testul rezoluţiei este recunoscut rolul important al României în cadrul NATO, inclusiv prin operaţionalizarea  sistemului “Aegis Ashore” de apărare împotriva rachetelor balistice de la Baza Militară Deveselu, sprijinul acordat de ţara noastră în operaţiunile din Irak şi Afganistan, dar şi în calitate de membru al Coaliţiei Globale împotriva ISIS.

“Salut cu satisfacţie Rezoluţia Senatului american de marcare a relaţiei speciale de parteneriat strategic între România şi Statele Unite. După vizita excepţională la Casa Albă a preşedintelui României, documentul Senatului SUA conformă faptul că parteneriatul dintre România şi Statele Unite ale Americii este unul dintre cele mai puternice şi se va dezvolta masiv în continuare cu implicarea energică a Administraţiei, a Congresului şi a autorităţilor române”, a completat ambasadorul României în SUA, George Cristian Maior.

De asemenea, rezoluţia menţionează angajamentul comun al celor două ţări pentru respectarea drepturilor omului, promovarea statului de drept, a bunei guvernări, a dezvoltării şi creşterii economice, a schimburilor culturale, fiind subliniat exemplul pozitiv pe care România îl oferă prin întărirea independenţei justiţiei şi lupta împotriva corupţiei.

Documentul mai evidenţiază contribuţia României la asigurarea stabilităţii, securităţii şi respectării principiilor democratice în regiune şi importanţa aniversării, în 2018, a centenarului unificării României.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite