FOTO Regele Mihai l-a decorat pe Lech Walesa. Oamenii care au scris istoria Europei de Est s-au adunat la Bucureşti
0Fostul preşedinte al Poloniei a fost decorat aseară, la Palatul Elisabeta, din Bucureşti, în prezenţa a opt foşti şefi de stat din Europa răsăriteană. Lech Walesa a primit Ordinul „Coroana României” în Grad de Mare Cruce.
Sala Regilor din Palatul Elisabeta a fost înţesată, aseară, de nume importante din istoria recentă a Europei: Lech Walesa - liderul „Solidarităţii” poloneze şi preşedinte vreme de cinci ani (1990-1995), Viktor Iuşcenko - preşedintele Ucrainei, propulsat de "Revoluţia Portocalie" din 2004 sau Stanislav Shushkevich – primul preşedinte al Belarusului după prăbuşirea Uniunii Sovietice. Ei şi alţi şase foşti lideri din Europa de Est au fost primiţi de Regele Mihai, pentru un dineu deosebit.
Atmosfera a fost, la început, relaxată: Emil Constantinescu, cel care i-a invitat pe foştii săi omologi în România cu ocazia aniversării celor 25 de ani de la prăbuşirea comunismului, s-a întreţinut cu toţi oaspeţii şi a fost, ca de obicei, deosebit de volubil şi de impozant. Viktor Iuşcenko a făcut poze cu tableta, iar Petru Lucinschi – preşedintele Republicii Moldova între 1996 şi 2001 – a atras toate privirile cu un papion roşu aprins. Intrarea Regelui Mihai a curmat murmurul din sală. Majestatea Sa a ascultat în picioare imnul Casei Regale a României, după care i-a înmânat lui Lech Walesa Ordinul „Coroana României”.
După acest moment solemn, invitaţii s-au retras în sufrageria regală, unde au luat parte la un dineu. Meniul a fost uşor, de seară: cremă de dovleac, vită cu legume asortate cu mugur de pin şi mentă şi jeleu de vin roşu „Reine Paola”. S-a băut vin alb şi roşu, vechi de 5-6 ani şi seara s-a încheiat cu Vinul Spumant al Încoronării „Rhein Azuga”.
Oaspeţii de onoare ai Regelui:
Emil Constantinescu - fost preşedinte al României
Lech Walesa - fost preşedinte al Poloniei
Stanislau Shushkevich - fost preşedinte al Belarusului
Sali Berisha - fost preşedinte al Albaniei
Rexhep Meidani - fost preşedinte al Albaniei
Boris Tadic - fost preşedinte al Serbiei
Valdis Zatlers - fost preşedinte al Letoniei
Petru Lucinschi - fost preşedinte al Republicii Moldova
Viktor Iuşcenko - fost preşedinte al Ucrainei