Fost director în Ministerul Mediului, trimis în judecată pentru trafic de influență de un milion de lei

0
Publicat:

Dan Octavian Nicolescu, fost director economic în Ministerul Mediului, a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență și spălare de bani în formă continuată, acesta fiind suspectat că ar fi primit aproape un milion de lei de la un om de afaceri pentru intervenții pe lângă funcționari din cadrul instituției.

Fost director în Ministerul Mediului, trimis în judecată. Foto: Eduard Enea
Fost director în Ministerul Mediului, trimis în judecată. Foto: Eduard Enea

"În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt: În luna aprilie 2020, inculpatul Nicolescu Dinu-Octavian, în calitatea menționată mai sus, printr-un intermediar, i-ar fi pretins unui om de faceri (martor în cauză) suma de 1.000.000 lei pentru a-și exercita influența pe care acesta ar fi lăsat să se înțeleagă că o avea asupra unor funcționari publici din cadrul Ministerului Mediului și că i-ar determina pe aceștia să dispună anularea obligațiilor fiscale, în valoare de 3.478.438 lei, pe care societatea omului de afaceri le avea de achitat către Administrația Fondului pentru Mediu.

În contextul menționat mai sus, în datele de 13 și 14 aprilie 2020, inculpatul Nicolescu Dinu-Octavian, prin același intermediar, ar fi primit în două tranșe (500.000 lei și 495.000 lei) suma totală de 995.000 de lei. Pentru a disimula adevărata proveniență a unei părți din suma de bani primită cu titlu de mită (354.903 lei), inculpatul Nicolescu Dinu-Octavian ar fi efectuat mai multe depuneri bancare de numerar și transferuri succesive de bani între conturile proprii", transmite DNA.

Procurorii au pus sechestru pe două imobile şi pe suma de 25.000 de euro pe care au găsit-o la domiciliul bărbatului în urma percheziţiei domiciliare, potrivit DNA.

Dosarul a fost trimis Tribunalului Bucureşti.

La momentul mediatizării dosarului, aprilie 2023, Dinu Octavian Nicolescu era director în cadrul Autorităţii Naţionale Vamale. Atunci procurorii susţineau că obligaţiile fiscale pentru anularea cărora ar fi intervenit erau în valoare de 5.699.189 lei. DNA menţiona că "presupusul „litigiu” pe care societatea omului de afaceri îl avea cu Administrația Fondului pentru Mediu nu a fost „rezolvat" până la acel moment.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite