DNA: Trafic de influenţă de 1.000.000 de lei. Fost director la Mediu, actual şef în Autoritatea Vamală, reţinut

0
Publicat:

DNA l-a reținut pe Dinu-Octavian Nicolescu, fost director în Ministerul Mediului și actual șef în cadrul Autorității Vamale, pentru trafic de influență. Acesta ar fi cerut un milion de lei pentru a interveni la funcţionari din cadrul ministrului.

Foto: DNA
Foto: DNA

Potrivit DNA, în calitatea de director economic în Ministerul Mediullui, Dinu-Octavian Nicolescu ar fi solicitat, printr-un intermediar, unui om de afaceri suma de un milion de lei pentru a influența funcționari din cadrul instituției în legătură cu anularea unor obligații fiscale pe care firma afaceristului le avea de achitat către Administrația Fondului pentru Mediu.

"În luna aprilie 2020, inculpatul Nicolescu Dinu-Octavian, în calitatea menționată mai sus, printr-un intermediar, i-ar fi pretins unui om de faceri (martor în cauză) suma de 1.000.000 lei pentru a-și exercita influența pe care acesta ar fi lăsat să se înțeleagă că o avea asupra unor funcționari publici din cadrul Ministerului Mediului și că i-ar determina pe aceștia să dispună anularea obligațiilor fiscale, în valoare de 5.699.189 lei, pe care societatea omului de afaceri le avea de achitat către Administrația Fondului pentru Mediu", transmite DNA.

 Dinu-Octavian Nicolescu ar fi primit cea mai mare parte a banilor în cursul anului 2020.

"În contextul menționat mai sus, în datele de 13 și 14 aprilie 2020, inculpatul Nicolescu Dinu-Octavian, prin același intermediar, ar fi primit în două tranșe (500.000 lei și 495.000 lei) suma totală de 995.000 de lei", se arată în comunicatul DNA.

"Precizăm că presupusul „litigiu” pe care societatea omului de afaceri îl avea cu Administrația Fondului pentru Mediu nu a fost „rezolvat” până în prezent", mai spun procurorii.

Surse judiciare au precizat, pentru Adevărul, că denunţătorul ar deţine o firmă care activează în domeniul reciclării deşeurilor, iar dacă nu ar fi achitat obligaţiile fiscale către Mediu licenţa societăţii ar fi fost ridicată.

Sursele citate menţionează că fostul director s-ar fi lăudat că ar fi avut influenţa la un secretar de stat (la acel moment).

Bărbatul va fi prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite