EXCLUSIV VIDEO Directoarea de la grădiniţa groazei a fost reţinută pentru rele tratamente aplicate minorului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioana Neagu îi agresa pe copiii mici FOTO Captură Digi 24
Ioana Neagu îi agresa pe copiii mici FOTO Captură Digi 24

La aproape o săptămână de la izbucnirea scandalului de la grădiniţa „Flipper Garden”, unde copiii erau terorizaţi de directoarea instituţiei, anchetatorii au încătuşat-o pe aceasta după mai multe ore de audieri. Dacă va fi găsită vinovată de acuzaţiile aduse, femeia riscă până la 7 ani de închisoare.

Directoarea grădiniţei-fanomă „Flipper Garden” din Capitală  unde abuzurile asupra copiilor erau la ordinea zilei, a fost reţinută după ce a fost audiată mai multe ore la sediul Poliţiei Capitalei. Acuzată de rele tratamente aplicate minorului şi traficarea fără drept a unei profesii, Ioana Neagu a fost încătuşată de poliţişti. Înainte de a răspunde acuzaţiilor, femeia a pus lacăt unităţii de învăţământ care funcţiona ilegal chiar în buricul Bucureştiului.

Din spusele părinţilor, aceasta s-ar fi întâlnit cu ei în cursul zilei de sâmbătă pentru a le da înapoi taxa plătită pentru luna martie. „De regulă, ne cerea banii cu 10 - 15 zile înainte de a începe luna, dar i-a chemat pe cei care mai aveau copiii acolo şi le-a spus că nu se mai poate ocupa de micuţii care au rămas”, a declarat unul dintre părinţii care au depus plângere împotriva femeii.

De altfel, după o săptămână de bâlbâieli, oficiali din Educaţie au arătat pentru „Adevărul” că nu pot închide unitatea din cauza unui vid legislativ. „Aşa cum poţi închide o cârciumă ar trebui să poţi pune lacăt unei grădiniţe. Noi însă nu putem face asta acum”, au arătat reprezentanţi din Inspectoratul şcolar, adăugând că este necesară modificarea actelor normative pentru a preîntâmpina situaţiile similare. Până acum, şase familii, dar şi mai mulţi angajaţi ai aşa-zisei grădiniţe au reclamat-o pe Ioana Neagu în faţa anchetatorilor, după ce au văzut imaginile surprinse de camerele de luat vederi din încăperi, în care aceasta îi smulgea pe copii din pat, îi lovea şi îi pălmuia.

Mihai Aniţei: „În învăţământ este plin de psihopaţi”

Psihologii trag un semnal de alarmă şi arată că micuţii care sunt supuşi unor astfel de tratamente abuzive de la vârste atât de fragede pot rămâne cu urme adânci şi au nevoie de ani buni pentru a se recupera. Cei mai mulţi dintre ei au nevoie de terapie pentru a-şi reveni. „Cu cât eşti mai mic, cu atât traumele sunt mai acute”, susţine profesorul Mihai Aniţei, preşedintele Colegiului Psihologilor din România (CPR). Psihologul arată că numărul cazurilor de copii agresaţi de cei care ar trebui să le asigure educaţia este în creştere şi pentru că părinţii sunt mai vigilenţi decât erau în trecut şi au, între altele, acces la mai multe informaţii.

„Educatorii noştri, învăţătorii şi profesorii din sistem sunt obişnuiţi cu procedurile didactice învechite, în care aplicau corecţii celor neascultători, crezând că sunt protejaţi. Iată că se demonstrează că nu este aşa. Codul Muncii protejează însă astfel de angajaţi, deşi în învăţământ este plin de psihopaţi, unii dintre ei directori de şcoli, care se manifestă în zona unde au posibilitatea să-şi exercite puterea - copiii sau elevii”, a declarat profesorul Mihai Aniţei pentru ziarul „Adevărul”.

Educatorii nu sunt testaţi psihologic

Anomaliile provin însă chiar din sistemul de educaţie care la angajare nu testează cadrele didactice şi personalul din unităţile de învăţământ şi din punct de vedere psihologic. Tocmai din acest motiv, arată Aniţei, înfiinţarea masteratelor didactice şi examinarea obligatorie din punct de vedere psihologic ar trebui să devină o necesitate. Astfel, ar scădea şi numărul copiilor abuzaţi, afirmă şeful psihologilor.

„Un cadru didactic, fie el şi director de şcoală, trebuie evaluat anual de un specialist in psihologia muncii. Dacă acesta constată nereguli, îl poate trimite la un clinician”, a completat preşedintele Colegiului Psihologilor din România.

În opinia acestuia, abuzurile sunt în creştere pentru că şi nivelul de suprasolicitare este tot mai mare. „Realmente sunt vremuri demente în care nu rezistăm, dar când îţi alegi o astfel de meserie, trebuie să ai înclinaţie spre copii. Dacă ar exista proceduri, oamenii ar şti că nu au voie să îi lovească pe copii sau să îi abuzeze. Din păcate, societatea noastră a rămas la gândirea potrivit căreia unde mama dă, acolo creşte”, a mai spus Aniţei.

Şedinţe de terapie gratuite pentru copii

La rândul său, Laurenţiu Ştefan, şeful Institutului de Psihologie Judiciară, susţine că micuţii agresaţi pot beneficia de sprijin psihologic gratuit de la psiholog, cu o condiţie. Să vină cu un bilet de trimitere de la medicul de familie, de la pediatru sau de la un alt specialist. Concret, serviciile psihologice pentru copii sunt decontate de stat, subliniază Laurenţiu Ştefan.

„Traumele pot fi multiple. Poate considera că mediul înconjurător este nesigur, că părinţii l-au dus într-un mediu nesigur şi că adultul nu îi mai poate oferi acea siguranţă de care are nevoie. Iar, în timp, dacă nu este consiliat, riscă să decină un adolescent neîncrezător şi, dacă traumele continuă, poate ajunge chiar depresiv. Şi, în ultima vreme, tot mai multe studii arată că şi copiii suferă de depresie”, a explicat psihologul.

Alte cazuri de educatoare agresive

Recent, o educatoare de la o grădiniţă de stat din localitatea timişeană Iohanisfeld care urla şi le vorbea urât copiilor şi-a dat demisia. Monica Cermure a fost înregistrată în timp ce îi jignea pe copii şi ţipa la ei de la cele mai mărunte lucruri. „Tu nu ai idee în capul ălă, tu ai tărâţă”, a urlat femeia pe un copil. După ce au ascultat fişierul audio, cei de la Inspectoratul Şcolar Timiş au demarat o anchetă în privinţa educatoarei.

La nici o lună distanţă, o altă educatoare, din Vaslui, a fost acuzată de mama unei fetiţe că a lovit-o pe aceasta, acoperind urmele agresiunii cu fond de ten. Iniţial, educatoarea a susţinut în faţa mamei că fetiţa a fost lovită de un alt copil, ulterior a afirmat reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar că a zgâriat-o din greşeală. (Nicoleta Onofrei)

[View the story "Copii bătuţi la Grădiniţa Flipper " on Storify]

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite