Europol, despre focurile de armă de la graniţa cu Ungaria: E ca-n Vestul Sălbatic. Se dau foc la case şi maşini

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânăra a încercat să treacă ilegal frontiera de la Petea

Europol a reacţionat sâmbătă în urma incidentului de la punctul de frontieră Petea, soldat cu rănirea unui poliţist şi a doi fugari, precizând că situaţia e critică, „ca-n Vestul Sîălbatic” şi că în zonă se incendiază case şi maşini.

“Încă o dată tragem un semnal de alarmă cu privire la situaţia critică din <<vestul sălbatic>> de la frontiera de nord a ţării, acolo unde colegii noştri aflaţi în misiune de supraveghere a frontierei sunt atacaţi şi loviţi de contrabandişti sau mai grav, li se dă foc la case si autoturisme. Dacă tot suntem cu ochii pe interlopi, haideţi să punem mâna şi pe contrabandişti. Noi îi felicităm pe colegii noştri din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Petea pentru modul exemplar în care au acţionat şi la cât mai mulţi contrabandişti capturaţI”, a mai precizat Sindicatul Europol.

Doi poliţişti de frontieră de la Sectorul Poliţei de Frontieră Petea- ITPF Sighetu Marmaţiei au fost atacaţi de contrabandişti, unul dintre ei fiind rănit, iar apoi agresorii au fugit. Poliţiştii de frontieră au folosit armanentul din dotare pentru prinderea bărbaţilor respectivi, iar doi dintre ei au fost răniţi.

Poliţia de Frontieră a transmis sâmbătă, printr-un comunicat de presă, că în noaptea de vineri spre sâmbătă, doi poliţişti de frontieră de la Petea au fost atacaţI de contrabandişti. 

“După ce în urmă cu o lună, maşina şefului Sectorului Poliţiei de Frontieră Vişeu de Sus a fost incendiată de contrabandişti, aseară, puţin după ora 03.00, doi colegi de-ai noştri din cadrul Sectorului Poliţei de Frontieră Petea- ITPF Sighetu Marmaţiei, aflaţi în misiune de supraveghere a frontierei de stat, la limita cu Ucraina şi Ungaria, au fost atacaţi cu sălbăticie de contrabandiştii certaţi cu legea. Aceştia au observat în apropierea liniei de frontieră un autoturism de teren fără plăcuţe de înmatriculare pe care au încercat să-l intercepteze, dar şoferul nu a oprit, fapt pentru care s-a trecut la urmărirea autovehiculului”, se arată în comunicat.

Sindicatul Europol a menţionat că maşina a fost oprită, iar poliţiştii de frontieră i-au legitimat, moment în care aceştia au început să facă scandal. Unul dintre bărbaţi l-a lovit pe un poliţist de frontieră în zona capului cu un obiect contondent. 

“Imediat după incident, cele cinci persoane au fost somate atât verbal, cât şi prin foc de avertisment în plan vertical, însă nu s-au supus somaţiei şi au fugit în pădurea din apropiere pentru a se ascunde, fapt pentru care, colegii noştri au executat şase focuri de armă în direcţia acestora în urma cărora două persoane au fost rănite”, a menţionat sursa citată. 

La faţa locului au sosit în ajutor şi alte patrule ale Poliţei de Frontieră, reuşindu-se astfel capturarea în scurt timp a celor cinci persoane din pădurea din apropiere. Cele două persoane au primit primul ajutor, iar în zonă a fost solicitată o ambulanţă care i-a transportat pe poliţistul de frontieră şi pe cei doi bărbaţi răniţi la Spitalul Judeţean din Satu Mare, în stare conştientă şi stabilă, pentru acordarea de îngrijiri medicale. 

Cele cinci persoane sunt cercetate pentru ultraj, cazul fiind preluat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite