Dosarul lui Miron Mitrea, înapoi la procurori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Completul de trei judecători al instanţei supreme – Geanina Arghir, Gheorghe Pistol şi Gheorghe Florea – a decis, ieri, restituirea dosarului senatorului PSD Miron Mitrea la DNA, invocând lipsa avizului Senatului de punere sub acuzare a politicianului.Decizia poate fi contestată la completul de cinci judecători.

Avocaţii din acest caz au invocat mai multe excepţii de nelegalitate privind rechizitoriul DNA şi au susţinut că în cazul politicianului era necesar avizul Senatului pentru începerea urmăririi penale pentru alte infracţiuni, pentru care l-au trimis în judecată, însă procurorii au cerut avizul Parlamentului.
La 2 iunie 2009, avocatul lui Miron Mitrea, Ovidiu Buduşan, a invocat, în faţa instanţei supreme, că Miron Mitrea a fost urmărit penal pentru o infracţiune, dar trimis în judecată pentru alta care nu i-ar fi fost adusă niciodată la cunoştinţă.

Fost ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei în perioada 2000-2004, în prezent senator, Miron Mitrea a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie în 5 martie 2009, fiind acuzat de luare de mită, instigare la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Deputaţii au respins cererea DNA

În aprilie 2008, DNA a cerut Camerei Deputaţilor aviz pentru declanşarea urmăririi penale în cazul lui Miron Mitrea, pe atunci deputat, vizat într-un dosar de corupţie. Camera Deputaţilor a respins, la 13 august 2008, solicitarea DNA de avizare a începerii urmăririi penale în cazul lui Miron Mitrea. Mitrea şi-a anunţat, la începutul lunii septembrie 2008, în plenul Camerei Deputaţilor, demisia din acest for, motivând că recurge la acest gest pentru a nu i se mai spune că se ascunde în spatele imunităţii. Mitrea a fost ales senator în noiembrie 2008. 

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite