Dosarul în care Mircea Diaconu este judecat pentru conflict de interese, trimis de la Curtea Supremă la Curtea de Apel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorii Curţii Supreme au dispus marţi trimiterea dosarului în care fostul ministru al Culturii Mircea Diaconu este judecat pentru conflict de interese la Curtea de Apel Bucureşti, întrucât acesta nu mai este parlamentar.

Instanţa supremă a admis o excepţie de necompetenţă după calitatea persoanei şi a dispuns declinarea cauzei, în condiţiile în care Mircea Diaconu nu mai este senator din decembrie 2012, arată Mediafax

În noiembrie 2012, Mircea Diaconu, atunci senator PNL, a fost trimis în judecată pentru cinci fapte de conflict de interese. Dosarul a ajuns atunci la Curtea Supremă, instanţa competentă să judece parlamentari.

Pe 4 decembrie 2012, Mircea Diaconu şi-a înaintat demisia din Senat.

La termenul de luni al procesului a fost ridicată excepţia necompetenţei judecării cauzei de către instanţa supremă, având în vedere că Diaconu nu mai este parlamentar.

Astfel, dosarul urmează să fie trimis de la instanţa supremă la Curtea de Apel Bucureşti pentru continuarea judecării.

Potrivit procurorilor Parchetului instanţei supreme, Mircea Diaconu, în calitate de director al Teatrului "C.I. Nottara", ar fi participat la negocierea condiţiilor contractuale şi apoi a semnat, la data de 27 aprilie 2007, contractul de drepturi intelectuale (regie) având ca obiect realizarea unui spectacol de către soţia sa, actriţa şi regizoarea Diana Lupescu, contract în baza căruia s-ar fi realizat în mod direct un folos material pentru aceasta.

Tot în calitate de director al teatrului, Diaconu ar fi participat la negocierea condiţiilor contractuale pentru punerea în scenă a altor trei spectacole, după care a semnat contractele de drepturi conexe (autor) cu soţia sa, care urma să îndeplinească diverse funcţii (cum ar fi: regizor, scenograf, colaborator şi colaborator-actor), contracte în baza cărora s-a realizat în mod direct un folos material pentru acesta.

De asemenea, la data de 13 august 2007, Mircea Diaconu a prezidat Comisia de examinare pentru ocuparea postului vacant de regizor artistic la Teatrul "C.I. Nottara", "după ce anterior aprobase şi tematica de concurs pentru regizorul artistic şi cunoştea cu exactitate că numai soţia sa se va prezenta la această competiţie pentru promovarea în funcţie". 

Potrivit procurorilor, Mircea Diaconu i-a acordat calificative maxime soţiei sale, iar apoi a emis o decizie de promovare a acesteia, act administrativ în baza căruia Diana Lupescu a realizat "un folos material direct concretizat în creşterea salarială aferentă".

Potrivit probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, prin cele patru contracte acordate de Mircea Diaconu ar fi fost realizat un folos material pentru soţia sa în cuantum total de 29.112 lei, a precizat Parchetul instanţei supreme

Mircea Diaconu declara în 23 noiembrie 2012 că a fost anunţat de către procurorul Şelaru că nu a găsit un prejudiciu în cazul său, dar că va fi trimis în judecată pentru conflict de interese.

"De un an de zile Parchetul General prin procurorul numit domnul Şelaru - un mare profesionist - un an de zile a luat salariu ca să cerceteze cum i-am scăzut salariul soţiei mele cu 3 milioane pe lună din 1700. A chemat aproape tot teatrul la declaraţii, le-a crescut tensiunea tuturor, săracii de ei - mi-am cerut scuze -, după care mi-a zis acum vreo două săptămâni: «nu am găsit niciun prejudiciu, dnul Diaconu, dar vă trimitem în judecată». «Foarte bine, am zis, treaba dumneavoastră»", a spus atunci Diaconu.

În ceea ce priveşte procesul, Diaconu preciza, pentru MEDIAFAX, că va lua parte la procese şi se va apăra.

Pe 21 iunie 2012, Curtea Supremă a hotărât irevocabil că senatorul Mircea Diaconu s-a aflat în incompatibilitate, iar Agenţia Naţională de Integritate a solicitat Senatului să pună în aplicare sentinţa judecătorească.

Parlamentul a dat vot negativ, astfel că forul magistraţilor, Consiliul Superior al Magistraţilor s-a adresat Curţii Constituţionale. Pe 31 octombrie 2012, Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Curtea Constituţională în vederea soluţionării conflictului juridic de natură constituţională constatat în legătură cu refuzul Senatului de a pune în executare hotărârea Curţii Supreme privind starea de incompatibilitate a lui Mircea Diaconu.

Ulterior, Diaconu şi-a dat demisia din funcţia de director de teatru, iar parchetul a declanşat o anchetă privind conflictul de interese în care s-ar fi aflat.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite