Doi tineri români cu arsuri grave, transferați cu o aeronavă militară în Germania și Belgia
0Doi pacienți români cu arsuri severe au fost transferați, vineri, către spitale specializate din Belgia și Germania, unde vor beneficia de tratamente de înaltă complexitate.

O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a decolat vineri, 10 iulie, în jurul orei 13.30, din Baza 90 Transport Aerian de la Otopeni, pentru a efectua o misiune de transport umanitar a doi pacienţi cu arsuri, pe ruta Otopeni - Bruxelles (Charleroi/Liege) - Frankfurt - Otopeni.
Misiunea se execută în baza solicitării Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi a mecanismelor europene de cooperare.
Potrivit autorităților, decizia transferului a fost luată în urma evaluării medicale efectuate de specialiști, având în vedere gravitatea leziunilor și necesitatea unor protocoale terapeutice disponibile în centrele pentru mari arși din străinătate.
Doi pacienți de 25 de ani, transferați în Germania și Belgia
Primul pacient, în vârstă de 25 de ani, era conștient și cooperant și prezenta arsuri de gradul IIA-IIB pe aproximativ 25% din suprafața corpului, în urma unei electrocutări. Acesta a fost transferat de la Spitalul Clinic de Urgență, Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri din București către Klinikum Offenbach din Germania.
Cel de-al doilea pacient, tot în vârstă de 25 de ani, era intubat și ventilat mecanic, după ce a suferit arsuri de gradul IIB-III pe aproximativ 70% din suprafața corporală, în urma exploziei unei butelii într-un spațiu închis. Acesta a fost transferat de la Spitalul Județean de Urgență Bacău către Grand Hôpital de Charleroi din Belgia.























































