Video Documente din Arhivele Naționale, distruse de inundațiile din București. Sala de studiu, închisă

0
0
Publicat:

Sala de studiu a Arhivelor Naționale Române, aflată la demisolul clădirii, a fost  inundată până la genunchi.

Dosare de arhivă inundate
Dosare de arhive recuperate din apă FOTO: captură video

Sute de dosare aflate pe rafturile sălii de studiu a Arhivelor Naționale au fost afectate de apă, după inundațiile de zilele trecute din București.

Deși sediul Arhivelor Naționale a beneficiat de o consolidare recentă, într-un proiect cu fonduri europene de 6 milioane de euro, sistemul de drenaj nu a făcut față. Situația este cu atât mai delicată cu cât sala de studiu se află la subsol.

”Sper ca directorul general al instituției să decidă revenirea la vechea formulă. Adică, să readucă sala de studiu la parterul instituției.  Altfel, vom avea două-trei inundații pe an, care se vor solda cu alte distrugeri de mobilier și material arhivistic (fenomenele meteo extreme vor intra în banalul cotidian)”, scrie istoricul Mihai Burcea, client al Arhivelor Naționale.

De altfel, conducerea a reacționat printr-un mesaj pe site-ul instituției.

„Stimați cercetători. Vă informăm că, pentru remedierea efectelor produse de condițiile meteorologice extreme, perioada de închidere a Sălii de studiu se prelungește până la data de 8 iulie 2026, inclusiv. Sala de studiu își va relua activitatea începând de joi, 9 iulie 2026”.

După ce că și așa cercetarea este greoaie, cu dosare secretizate si cu o sumedenie de obstacole birocratice, se pare că ploaia le secretizează de tot. În săptămânile următoare ajung si eu pe acolo. Să vezi igrasie si mucegai ce se va aduna pe pereții sălii...Ideea este că au mai fost inundate sălile de studiu in trecut. Se pare că nu învățăm nimic din istorie”, a comentat un alt client al arhivelor.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite