Directorul Direcţiei Licenţiere şi Autorizare de la ARR, trimisă în judecată pentru abuz în serviciu şi fals intelectual

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul Direcţiei Licenţiere şi Autorizare de la Autoritatea Rutieră Române (ARR), Daniela Dobrilă, a fost trimisă în judecată de DNA, fiind acuzată că, a comunicat Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informaţională că un operator de transport avea o vechime neîntreruptă de 64 luni în deţinerea licenţelor pe anumite trasee din Galaţi, desi, în realitate, societatea exista doar de 28 de luni.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi au dispus trimiterea în judecată, în libertate, a Danielei Dobrilă, la data faptelor director al Direcţiei Licenţiere şi Autorizare de la Autoritatea Rutieră Române (ARR), pentru abuz în serviciu şi fals intelectual.

Potrivit procurorilor, în perioada noiembrie - decembrie 2013, în cadrul programului de transport călători în judeţul Galaţi, aferent anilor 2014-2019, Daniela Dobrilă şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, dispunând şi realizând ”o comunicare către baza de date a Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informaţională (CNMSI) din care rezulta că un operator de transport avea o vechime neîntreruptă de 64 luni în deţinerea licenţelor pe traseele Galaţi - Cişmele şi Galaţi – Fântânele”.

În realitate, firma respectivă avea o vechime de numai 28 de luni. 

”Comunicarea respectivă a fost intermediată tehnic de un subaltern. Faţă de acesta, inculpata s-a prevalat de ascendentul ierarhic profesional conferit de funcţia ei superioară şi l-a indus în eroare în scopul menţionat mai sus. Acest lucru l-a ajutat pe operatorul de transport să câştige licitaţia privind cele două trasee amintite”, arată DNA. 

Prin aceste demersuri ale Danielei Dobrilă, a fost obţinut un folos necuvenit pentru operatorul de transport care a şi câştigat licenţele pentru cele două trasee concomitent cu vătămarea drepturilor şi intereselor legitime ale celeilalte participante la licitaţie.

În acelaşi context, în luna ianuarie 2013, Daniela Dobrilă, la solicitarea aceluiaşi operator de transport, a întocmit şi semnat o adeverinţă în cuprinsul căreia a atestat în mod necorespunzător că firma respectivă avea la acel moment o perioadă de deţinere neîntreruptă a licenţelor pe traseele Galaţi - Cişmele şi Galaţi - Fântânele de 54 luni şi 15 zile, ”în condiţiile în care, în mod real, societatea în cauză avea o vechime neîntreruptă mult mai mică”, mai arată DNA.

”În acest sens, Daniela Dobrilă l-a determinat, prin inducere în eroare, pe un subordonat să semneze fără vinovăţie adeverinţa respectivă, document care apoi, în baza circuitului intern reglementat la nivelul instituţiei, a fost semnat în aceleaşi condiţii şi de alte persoane din conducerea ARR”, precizează procurorii anticorupţie.

Ulterior, în anul 2013, ”operatorul de transport s-a prevalat de acest document în cadrul unor proceduri administrative şi juridice în scopul obţinerii atribuirii aceloraşi două trasee în cadrul programului de transport aferent anilor 2014-2019”.

Acest dosar a fost trimis spre judecare Tribunalului Galaţi. 

În 6 mai 2014, Dobrilă a mai fost trimisă în judecată de procurorii anticorupţie pentru infracţiuni comise tot în legătură cu atribuţiile sale de serviciu.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite