Deţinătorii de arme neletale, verificaţi de poliţişti. 2362 de autorizaţii de port- armă, suspendate în ultimele şase luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
2362 de autorizaţii de port armă, suspendate în ultimele şase luni              FOTO Adevărul
2362 de autorizaţii de port armă, suspendate în ultimele şase luni              FOTO Adevărul

Poliţiştii Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi Direcţiei de Ordine Publică au verificat deţinătorii de arme neletale.Astfel, în ultimele şase luni au fost suspendate şi anulate 2.362 de autorizaţii de port-armă.

Potrivit Poliţiei Române, poliţiştii formaţiunilor arme, explozivi şi substanţe periculoase şi de ordine publică au verificat, în perioada 10 septembrie 2012 – 5 martie 2013, deţinătorii legali de arme şi muniţii neletale supuse autorizării.

“Au fost luate 625 de măsuri de suspendare a dreptului de port şi folosire a armelor neletale supuse autorizării (conform art. 59 alin. 2 lit. a din Legea 295/2004). Persoanele faţă de care s-a dispus această măsură sunt suspecte în cauze penale pentru fapte săvârşite cu intenţie, potrivit legislaţiei în vigoare“, precizează sursa citată.

De asemenea, în 1.737 de situaţii a fost luată măsura de anulare a dreptului de port şi folosire a armelor neletale supuse autorizării.

În 133 de cazuri măsura anulării a fost dispusă pentru nerespectarea condiţiilor de păstrare a armei, nedeclararea în termenul legal al domiciliului sau în cazuri în care a intervenit decesul deţinătorului.

Poliţiştii au aplicat 804 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 414.766 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite