Deputatul Ion Stan, condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare. Acesta şi-a petrecut ultimii 16 ani în Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii Curţii Supreme l-au condamnat definitiv, luni, pe deputatul Ion Stan la 2 ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă. La ultimul termen, procurorii anticorupţie au cerut o pedeapsă mai mare în cazul deputatului, condamnat şi de instanţa de fond tot la 2 ani de închisoare. Deputatul va fi încarcerat în acestă seară.

Ion Stan îşi va petrece următorii doi ani în spatele gratiilor după ce Curtea Supremă l-a condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare. Asta după ce ultimii 16 ani şi-a petrecut în Parlament.

Astfel, Completul de 5 judecători a menţinut decizia iniţială luată de o altă instanţă a Înaltei Curţi.

La ultimul termen, care a avut loc luni, procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a cerut ca pedeapsa iniţială primită de Stan să fie majorată la 5 ani.

„Probele reflectă obiceiul parlamentarului de a cere donaţii în campaniile electorale în schimbul unor contracte cu primăriile locale”, a precizat luni, în faţa instanţei, procurorul DNA prezent la ultimul termen al apelului în dosarul în care Stan a fost judecat pentru corupţie. Acesta a mai adăugat că jurisprudenţa în aceste cazuri arată că pentru astfel de infracţiuni s-au dat condamnări de 5 ani cu executare.

Ce spune avocatul

Potrivit avocatului lui Ion Stan, tot probatoriul s-ar baza pe un denunţ, iar clientul său este nevinovat. El a cerut excluderea interceptărilor ambientale care nu s-ar corobora cu alte probe şi că ar fi probleme şi cu modul cum acestea au fost obţinute. 

Avocatul a mai spus că Stan nu s-a implicat în campania electorală, deoarece avea un deces în familie. Astfel, el a cerut achitarea clientului său.

Condamnarea din fond

Deputatul PSD Ion Stan a fost condamnat în martie 2015, tot de o instanţă a Curţii Supreme, la doi ani de închisoare cu executare, el fiind găsit vinovat de trafic de influenţă, în dosarul în care este acuzat că a cerut bani unui om de afaceri, pentru a-i obţine contracte cu statul. 

Instanţa a decis şi confiscarea de la Ion Stan a sumelor de 45.000 lei şi de 535.000 lei. Atât DNA, cât şi Ion Stan au contesta decizia, proces care este pe rolul Completului de 5 judecători.

Acuzatiile DNA 

Ion Stan a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, în decembrie 2013, fiind acuzat că ar fi cerut sume importante de bani în schimbul cărora s-ar fi angajat faţă de omul de afaceri Nicuşor Dima, care i-ar fi sponsorizat campania electorală, că îi va obţine contracte cu statul.

Potrivit procurorilor, în perioada 12 -14 noiembrie 2012, Stan ar fi solicitat unui denunţător 130.000 lei, bani destinaţi achiziţionării combustibilului necesar unor autoturisme ce urmau a fi folosite în cursul campaniei electorale, precum şi achiziţionării de produse alimentare ce urmau a fi împărţite în preajma alegerilor parlamentare.

„Inculpatul Stan Ion a pretins banii lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra unor funcţionari cu putere de decizie, în vederea înlesnirii derulării unor contracte în curs, precum şi pentru obţinerea unor noi contracte de lucrări, de către firmele controlate direct sau indirect de denunţător”, se arată într-un comunicat al DNA.

În zilele de 16, 19, 21 şi 22 noiembrie 2012, Stan ar fi primit, prin intermediul şoferului său, Sarca Florin, patru tranşe a câte 15.000 lei fiecare (în total 60.000 lei) o parte din bani fiind folosiţi pentru achiziţionarea unor materiale de promovare ce urmau a fi împărţite în campania electorală.

„În perioada mai-noiembrie 2009, inculpatul Stan Ion, având funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Dâmboviţa a unui partid politic, în baza unei pretinderi anterioare, a primit, în mod indirect, în beneficiul formaţiunii politice din care face parte, de la acelaşi denunţător, produse pentru campania electorală în valoare de circa 535.000 lei. În schimb, inculpatul l-a lăsat pe denunţător să creadă că are influenţă asupra unor funcţionari, respectiv primari ai unor localităţi din judeţul Dâmboviţa, astfel încât ar putea să determine acele primării să încheie contracte cu firme controlate direct sau indirect de către denunţător”, arătau procurorii.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite