Hoț de cai din Iași, identificat după forma urechii. Anchetatorii au folosit un detaliu neașteptat
Un bărbat acuzat că a furat doi cai dintr-o localitate ieșeană a fost identificat cu ajutorul unui detaliu anatomic mai puțin obișnuit: forma urechilor.

Un bărbat din județul Iași a fost identificat și condamnat pentru furtul a doi cai, după ce expertiza criminalistică a stabilit că urechile sale corespundeau celor surprinse în imaginile video de la locul faptei. În lipsa unor imagini clare ale feței, forma urechilor, considerată la fel de distinctivă precum amprentele digitale, a devenit proba decisivă.
Ancheta a pornit de la furtul unei iepe și al mânzului său dintr-o gospodărie din comuna Ciurea, anul trecut, în august. Polițiștii au ajuns la suspect urmărind traseul unui taxi care îl transportase în apropierea locului faptei. La domiciliul acestuia au fost găsite un rucsac, haine și obiecte de harnașament care au întărit suspiciunile, potrivit Ziarului de Iași.
Urechile, elementul care a înclinat balanța
Deși indiciile se acumulaseră, anchetatorii aveau nevoie de o identificare certă. Astfel, a fost dispusă o expertiză criminalistică prin care au fost comparate caracteristicile fizice ale suspectului cu cele ale persoanei surprinse în imaginile video.
Au fost analizate statura, constituția corporală, mersul, poziția umerilor, forma capului, nasul, chelia și tatuajele de pe ambele brațe. Totuși, calitatea slabă a înregistrărilor nocturne nu permitea concluzii ferme în privința tuturor acestor elemente.
Cea mai importantă pistă s-a dovedit a fi forma urechilor.
„Urechea face parte din semnalmentele anatomice ale feței, prezintă un caracter de imuabilitate și diversitate și constituie un element important în identificarea persoanelor, având valoare de identificare asemenea amprentelor digitale”, a explicat expertul.
Acesta a arătat că urechile au forme individuale, fiind foarte dificil de găsit două persoane cu structuri absolut identice, iar forma lor se păstrează de-a lungul vieții.
În urma comparației, concluzia expertizei a fost că bărbatul din imaginile de supraveghere și suspectul erau una și aceeași persoană. Celelalte asemănări fizice și vestimentare au consolidat această concluzie.
Trei ani și două luni de închisoare, dar sentința nu este definitivă
Hoțul nu și-a recunoscut fapta. Inițial, le-a spus anchetatorilor că nu își amintește unde se afla în noaptea respectivă.
În fața judecătorilor, a oferit o altă variantă. A recunoscut că fusese în Iași în ziua respectivă, că băuse și că își lăsase mașina în oraș, alegând să se deplaseze cu taxiul. A susținut însă că taximetristul îl lăsase la gara din Piciorul Lupului, de unde ar fi luat trenul spre casă fără să plătească biletul. Potrivit declarației sale, ar fi ajuns acasă în jurul miezului nopții.
Judecătorii nu au considerat credibilă această explicație. Magistrații au apreciat că ipoteza unei alte persoane, cu trăsături fizice și vestimentare asemănătoare, care s-ar fi aflat în aceeași zonă și ar fi plecat tocmai cu cele două cabaline furate, nu este susținută de probele din dosar.
Judecătoria l-a condamnat pe hoț la 3 ani și 2 luni de închisoare, în regim de detenție.
Sentința nu este definitivă. Inculpatul a contestat hotărârea, iar dosarul a ajuns în analiza Curții de Apel, unde urmează să fie reexaminate argumentele părților. Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru 8 decembrie.



















































