Crimă șocantă în Timișoara. Un bărbat a fost ucis cu toporul, iar clădirea în care a avut loc omorul a fost incendiată
Un bărbat a fost ucis, iar clădirea din Timişoara în care acesta s-a adăpostit a fost incendiată. Poliţiştii au început cercetările şi l-au găsit deja pe autorul crimei, un bărbat de 49 de ani, care le-a declarat anchetatorilor că el i-a dat cu toporul în cap victimei, după o ceartă.

Descoperire șocantă în noaptea trecută, pe Bulevardul Antenei din Timișoara. Pompierii chemați să stingă un incendiu izbucnit într-o clădire dezafectată au găsit în interior trupul carbonizat al unui bărbat. Medicii au constatat că victima prezenta leziuni grave la nivelul capului, existând suspiciunea că a fost ucisă înainte de izbucnirea incendiului.
„Din nefericire, în interiorul clădirii, a fost identificată o victimă decedată, carbonizată”, au transmis reprezentanții ISU Timiș.
Din primele verificări, bărbatul ar fi fost omorât înainte ca focul să izbucnească, cel mai probabil în urma unei altercații între oameni ai străzii.
Polițiștii au reușit să-l găsească la scurt timp pe presupusul agresor, un bărbat în vârstă de 49 de ani, într-o altă clădire dezafectată din apropiere.
Acesta le-ar fi mărturisit anchetatorilor că, în urma unei certe, l-a lovit pe bărbat cu un topor în cap, provocându-i moartea.
Suspectul a fost reținut, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs tragedia. Identitatea victimei urmează să fie stabilită.




















































