De Mărţişor, şoferiţele din Bucureşti au fost trase pe dreapta pentru a li se oferi flori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O tânără care era la şcoala de şoferi a fost trasă pe dreaptă pentru a primit flori de la poliţişti FOTO Eduard Enea
O tânără care era la şcoala de şoferi a fost trasă pe dreaptă pentru a primit flori de la poliţişti FOTO Eduard Enea

Mai bine de 300 de doamne şi domnişoare au fost oprite marţi în trafic nu pentru a fi amendate, ci pentru a primi o floare din partea agenţilor de la Brigada Rutieră a Capitalei. Acţiunea a avut loc în zona Baba Novac şi în Piaţa Alba Iulia.

„Astăzi nu vrem să le amendăm pe doamne, ci să le oferim o floare cu ocazia zilei de 1 Martie. Facem această acţiune în fiecare an şi sperăm să aducem un zâmbet pe buzele şoferiţelor”, au precizat reprezentanţi ai Brigăzii Rutiere.

Astfel, începând cu ora 10.00, poliţiştii au împărţit flori doamnelor şi domnişoarelor care circulau cu maşina în zona Baba Novac sau în zona Pieţei Alba Iulia.

„Bună ziua! Ştiţi de ce v-am tras pe dreapta? Astăzi este 1 Martie şi vă oferim o floare, pentru a încerca să vă aducem zâmbetul pe buze, dar şi să vă urăm o primăvară cât mai frumoasă”, acesta era mesajul adresat de poliţişti şoferiţelor trase pe dreapta.

„Nu ştiam de ce mă opresc. Centura o am pusă, nu vorbeam la telefon, luminile le am aprinse, am fost atentă la trecere de pietoni. Am fost un pic speriată, dar m-am liniştită. Este frumos gestul lor, nu am mai primit până acum flori de la poliţie”, a mărturisit ulterior Cristina, una dintre şoferiţele trase pe dreapta.

O altă doamnă a declarat că ştia despre campania poliţiştilor.

„Ştiam de campania poliţtilor pentru că în urmă cu câţiva ani am mai fost oprită în trafic pentru acelaşi motiv. În ultimul timp însă, nu i-am mai întâlnit în trafic. Mă bucur că m-au oprit astăzi. Este foarte frumos ce fac”, a spus Mariana.

Cursantele unor şcoli de şoferi, trase pe dreapta

De altfel, în trafic au fost oprite şi două maşini ale unor şcoli de şoferi, la volanul cărora erau femei. Una dintre ele, o tânără de 20 de ani, nu mai auzise de o asemene acţiune.

„M-am speriat. Sunt cu instructorul în maşină, dar tot mi-a fost puţin frică. Este un gest foarte frumos din partea lor”, a arătat Mădălina.

Oamenii legii le-au împărţit flori şi doamnelor şi domnişoarelor care traversau strada regulamentar.

„Vă ofer o floare pentru că aţi traversat regulamentar şi sunteţi un cetăţean model. Vreau să vă felicit pentru acest lucru, să vă ofer o floare şi să vă urez o primăvară frumoasă”, i-a transmis un poliţist unei doamne care abia traversase Bulevardul Mihai Bravu.

Mărţişoare pentru poliţiste

Însă nu doar poliţiştii au împărţit flori sau mărţişoare de 1 Martie. Un taximetrist care circula prin zona Baba Novac a tras pe dreapta special pentru a le da mărţişoare celor două poliţiste care participau la acţiune. 

„Şi ele trebuie să primească mărţişoare. D-asta am şi oprit aici, ca să le dau o mică atenţie”, a explicat şoferul de taxi. 

Brigada Rutieră a oferit flori şoferiţelor din Capitală

 

Pe aceeaşi temă:

SRI îşi „deconspiră” agenţii de 1 Martie, pe Facebook. Mesaje de mărţişor şi de la Apărare şi de la Interne

Care este semnificaţia mărţişorului şi cum arată cel mai vechi mărţişor din România

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite