Exclusiv Rădăcinile istorice ale islamofobiei: „Există similitudini cu atitudinea față de evrei în Evul Mediu”
0Istoricul Tasin Gemil, director al Institutului de Turcologie din cadrul Universității Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca și primul ambasador musulman al României, identifică, într-o analiză pentru „Adevărul”, cauzele islamofobiei, pornind din zorii istoriei și până azi.
Islamofobia nu este un flagel nou, însă în ultima perioadă este un fenomen tot mai des întâlnit, în special în Occident. Profesorul Tasin Gemil, director al Institutului de Turcologie din cadrul Universității Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca și primul ambasador musulman al României, o compară cu persecuția la care au fost supuși evreii în Evul Mediu.
„În prezent, ura împotriva Islamului și a musulmanilor a căpătat proporții alarmante, mai ales în țările occidentale. Cred că observatorii nu greșesc când găsesc similitudini între atitudinea societății creștine apusene față de evrei în Evul Mediu, cu cea actuală a aceleiași societăți față de musulmani. Pentru orice eveniment local grav (boli, crime, răpiri etc.) comunitățile rurale și urbane din secolele trecute îi acuzau imediat pe evreii din preajmă și, adeseori, îi linșau, fără ca bieții oameni să fi fost vinovați câtuși de puțin. Aceeași atitudine se manifestă acuma și față de musulmanii care trăiesc în apropierea sau în interiorul comunităților creștine din țările occidentale, chiar dacă linșajul fizic este mai rar, fără a fi însă exclus”, spune profesorul Tasin Gemil.
Un flagel al istoriei
Istoricii, dar nu numai ei, au căutat diferite explicații pentru această islamofobie care capătă proporții în multe țări din Occident. Imigrația este una dintre ele, dar nu este cea mai corectă.
„Unii analiști găsesc explicația amploării și înverșunării actuale a islamofobiei în proporțiile pe care imigrația, mai ales din țări islamice, în Europa apuseană, a luat-o după al Doilea Război Mondial și, mai ales, în condițiile actuale de incertitudini din Orientul Mijlociu și Apropiat. Într-adevăr, imigranții constituie o realitate adeseori supărătoare pentru omul de rând din marile orașe europene și americane. Acești imigranți nu au fost și nu sunt însă numai musulmani. Marile state americane, SUA și Canada în primul rând, își datorează apariția și existența imigranților europeni și nu numai. Emigrația din sud (Italia, Spania, Portugalia, Grecia ș.a.) către țările mai avansate din nord a fost masivă în secolul al XIX-lea și în cursul secolului următor, iar în ultimele decenii au ajuns în țările occidentale și câteva zeci de milioane de oameni din fostele țări comuniste, inclusiv din Rusia, aceștia fiind în covârșitoarea lor majoritate creștini”, mai spune Tasin Gemil.
În prezent, există o întreagă dezbatere în această privință. În același timp, profesorul consideră că este complet greșit modul în care unii analiști dau vina pe imigranții musulmani inclusiv pentru problemele sociale și economice care macină azi societatea. În realitate, fără acești imigranți, mulți dintre ei musulmani, sistemele de sănătate și de pensii și fondurile sociale ale multor state din Occident s-ar fi aflat acum într-o situație mult mai complicată.
„Este adevărat, după prăbușirea colonialismului, fostele țări stăpânitoare (Franța, Anglia, Olanda, Belgia, Italia) au fost nevoite să accepte mulți imigranți din fostele lor colonii. Ca istoric cred în existența unui postulat: în istorie nu rămâne nimic fără răsplată sau pedeapsă, dar de cele mai multe ori răsplata sau pedeapsa o primesc urmașii, chiar și după multe generații. Deși activitatea productivă, serviciile, fondurile sociale, inclusiv și îndeosebi de pensii etc. din Europa occidentală și nu numai ar fi paralizate efectiv fără aportul imigranților, totuși imigranții musulmani, în primul rând, sunt defăimați, atacați și izgoniți de naționaliști-șovini, neofasciști și alte grupări extremiste, care se dedau adeseori și la acte demonstrative de violență”, apreciază profesorul.
Zorii islamofobiei
Chiar dacă islamofobia este percepută ca o problemă specifică acestui secol XXI sau a ultimelor decenii, în realitate are o istorie mult mai lungă. Profesorul Tasin Gemil merge adânc pe firul istoriei pentru a identifica zorii apariției acestei islamofobii.
„Islamofobia nu a apărut acum. După părerea mea, originile islamofobiei sunt vechi, chiar foarte vechi, mergând mult mai adânc în istorie decât însăși istoria Islamului. Aș merge până în perioada antică, în urmă cu 2.500 de ani, când s-au războit de atâtea ori grecii cu perșii, în secolele V și IV î.Ch., desigur din cauze economice, îndeosebi comerciale. Mitologia greacă și scrierile autorilor greci din antichitate abundă în glorificarea grecilor și defăimarea persanilor ahemenizi. Imperiul Roman a intrat și el în conflict cu persanii pentru controlul zonelor lucrative, dată fiind și întinderea uriașă a Imperiul Sasanid Persan (Eran) în Asia și Africa. Moștenitorul de fapt și de drept al Imperiului Roman, Imperiul Roman de Răsărit, cunoscut apoi și ca Imperiul Grec Bizantin, a continuat în forță rivalitatea cu Imperiul Persan Sasanid. De această dată s-a apelat și la arma ideologică a religiei”, explică el.
Islamismul și creștinismul s-au ciocnit mai apoi în anii întunecați ai Evului Mediu. Imperiile creștine s-au războit cu cele islamice, iar sorții au părut pe rând favorabili uneia sau alteia dintre cele două tabere. Profesorul identifică și principalele cauze ale acestei confruntări.
„La începutul Evului Mediu, mai bine zis la începuturile creștinismului, când noua ideologie dobândea caracteristice doctrinare și devenea o religie nu numai legală, ci și oficială, de stat, singura entitate politică creștină puternică era Imperiul Bizantin. Tendințele de mărire ale noului Imperiu creștin s-au lovit de aceleași tendințe cuceritoare nutrite de Imperiul Persan Sasanid, care avea ca religie de stat tot o credință monoteistă. De fapt, era disputa pentru controlul unor mari centre și drumuri comerciale din Orientul Apropiat și Mijlociu, ca și din Asia Centrală și Caucaz.”
De ce au cedat atât de ușor persanii în fața arabilor
Încă din Evul Mediu timpuriu, puterile creștine și cele musulmane s-au încleștat în bătălii cumplite, iar de cele mai multe ori teatrul luptelor a fost în Orientul Mijlociu de azi. Tasin Gemil are o perspectivă proprie asupra cuceririi Imperiului Persan de către arabi.
„La începutul secolului al VII-lea, împăratul bizantin Heraclius a făcut campanii victorioase, dar istovitoare, împotriva sasanizilor. În aceeași vreme, Imperiul Persan a fost atacat de o nouă putere care se ridica atunci în apropierea sa – Califatul Musulman Arab. De această dată, marele Imperiu Persan Sasanid a cedat neașteptat de repede. În 551, el a intrat sub stăpânirea arabilor musulmani. Cei mai mulți istorici explică capitularea atât de ușoară a marelui și vechiului Imperiu Persan Sasanid prin faptul că ar fi fost epuizat de luptele cu bizantinii creștini. Nu cred că este un motiv real, mai ales pentru un stat cu fundament pe o civilizație și experiență statală mai mult decât milenară. Sunt înclinat să cred că liderii persani au dorit de fapt să se folosească de noua forță arabă musulmană în interesul lor, ceea ce s-a și întâmplat, pentru că arabii fără experiență și cultură au fost nevoiți să apeleze la persanii versați în politică”, susține profesorul.
El face o legătură între ceea ce s-a întâmplat acum circa 1.500 de ani și politica Iranului de azi.
„Nu cred să greșesc când afirm că o politică asemănătoare duce și Iranul contemporan. Timp de aproape un secol, Califatul Arab a fost condus efectiv de persani, care se aflau însă în spatele liderilor arabi. Ceea ce nu au reușit persanii sasanizi, adică doborârea Imperiului Bizantin, au vrut să continue persanii musulmani, dar cu sabia arabilor. Într-adevăr, la începutul secolului al VIII-lea, Califatul Arab a reluat vechile asalturi sasanide asupra Constantinopolului. Nu a reușit nici acesta”, adaugă istoricul.
Ciocnirea civilizațiilor
Rivalitatea nu a luat însă sfârșit, iar cele două forțe atât de antagonice în anii Evului Mediu au continuat să se ciocnească, într-o confruntare a civilizațiilor, dar îmbrăcând și haine ideologice.
„Dar rivalitatea a continuat și cu mai mare forță, acum îmbrăcând și haina ideologiei religioase, creștină pe de o parte, și musulmană pe de altă parte. Ambele puteri erau reprezentative pentru cele două religii universaliste. În primele secole ale erei creștine, zoroastrismul (întemeiat de Zarathustra, în sec.VI î.Ch.), vechea religie monoteistă a persanilor Ahemenizi, reînviată și impusă ca religie oficială de către Sasanizi, ajunsese să concureze efectiv cu noua credință creștină. În secolul III d.Ch. se punea chiar problema dacă va reuși creștinismul sau zoroastrismul, ambele având aproape aceeași popularitate. Islamul a împrumutat destul de mult din zoroastrism, mai ales la capitolul drepturi și obligații ale credincioșilor (libertate individuală, egalitate fără deosebire de avere sau origine, responsabilitate personală, fidelitate, curățenia corporală etc.). Teama și dușmănia grecilor antici față de persanii ahemenizi s-a transmis și grecilor bizantini, care au nutrit aceeași aversiune față de persanii sasanizi. Aceștia din urmă au fost identificați apoi cu Islamul”, subliniază profesorul.
În opinia sa, Occidentul a preluat din resentimentele Greciei Antice, a cărui moștenitor se pretinde, față de lumea musulmană.
„Europa occidentală este ferm convinsă că întreaga ei cultură și civilizație vine de la grecii antici. Împreună cu ceea ce aveau bun vechii greci, occidentalii au preluat și resentimentele lor față de persani (iranieni), care erau văzuți acum nu ca purtători ai unei culturi și civilizații antice, rivale ale culturii și civilizației greco-romane, ci ca reprezentanți ai Islamului, care era și este socotit dușmanul principal al creștinismului. Europa medievală vedea lumea islamică ca un bloc monolit, fără deosebiri etnice, culturale sau politice”, adaugă expertul.
Turcii și tătarii, detestați în Evul Mediu
Cu timpul, după ce europenii au intrat în coliziune cu tătarii și cu turcii, islamofobia s-a focalizat pe cele două nații.
„Ulterior, odată cu ridicarea, mai întâi a tătarilor, apoi și a turcilor otomani ca puteri islamice amenințătoare împotriva Europei creștine, islamofobia s-a concentrat asupra acestora, cu atât mai mult cu cât aceștia chiar au pătruns în Europa creștină și au stăpânit o parte însemnată a ei, inclusiv Grecia. Toate scrierile medievale europene, inclusiv din țările române, sunt pline de acuzații, invective, epitete din cele mai grele și defăimătoare la adresa tătarilor și turcilor”, susține profesorul.
Tasin Gemil este de părere că lucrurile nu s-au schimbat foarte mult nici acum, la secole distanță.
„Situația actuală din acest punct de vedere nu este prea diferită. Acum, islamofobia are în colimator mai ales arabii imigranți, ale căror acte de violență, inclusiv și îndeosebi de terorism politic, sunt extinse asupra tuturor imigranților de origine musulmană. De fapt, aici nu este vorba atât de acești imigranți, cât de electoratul care este indus în eroare, pentru a promova lideri extremiști, care prin xenofobie și rasism urmăresc să ajungă la putere. Și, ce să facă acolo?! Să izgonească zecile milioane de imigranți musulmani din Europa sau să-i bage în lagăre de concentrare?! Vă puteți imagina așa ceva?!”, spune el.
Dacă în trecut islamofobia avea la bază și Biserica, în timp lucrurile s-au schimbat, iar azi pot fi identificate ale cauze ale acestei dușmănii de neînțeles.
„Mișcări de populații au avut loc permanent în istorie. Ca urmare a acestor emigrări și imigrări neîncetate s-au format popoarele, țările, statele și culturile. Toate popoarele și culturile naționale din lume sunt amalgamuri de etnii și caleidoscopuri spirituale. Vrem sau nu vrem, aceste mișcări neîntrerupte ale oamenilor vor continua și în viitor, pentru că fenomenul face parte din esența existenței umane. În trecut, islamofobia a fost cultivată de biserică, iar acum ea este promovată de partide, grupuri și personaje extremiste. Dar, ca și în trecut, și în prezent, islamofobia nu se bazează pe analiză ideologică, dezbatere doctrinară, ci doar pe acuzații inventate și înjurii din cele mai grosolane. După părerea mea, Islamofobia este un pericol real în condițiile actuale, când sunt atâtea posibilități pentru atacuri sau reacții devastatoare necontrolate”, conchide profesorul Tasin Gemil.
Se încarcă comentariile...
