Curtea Constituţională dezbate restructurarea agenţiilor guvernamentale

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Curtea Constituţională dezbate restructurarea agenţiilor guvernamentale
Curtea Constituţională dezbate restructurarea agenţiilor guvernamentale

Curtea Constituţională a României (CCR) dezbate miercuri sesizarea formulată de PNL şi UDMR privind neconstituţionalitatea legii de restructurare a agenţiilor din subordinea Guvernului, de raţionalizare a cheltuielilor publice, susţinere a mediului de afaceri şi respectare a acordului cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană, pentru care Executivul şi-a asumat răspunderea în faţa Parlamentului.

PNL a spus că în ceea ce priveşte legea reorganizării unor autorităţi şi instituţii publice, o prevedere neconstituţională ar fi cea care interzice cumulul salariului cu pensia de la stat. Eugen Nicolăescu a amintit că asupra acestei chestiuni CCR s-a mai pronunţat o dată şi a dat decizie de neconstituţionalitate.

Un alt posibil element neconstituţional ar fi articolul care prevede concediul fără plată de zece zile. În opinia PNL, această prevedere limitează cetăţenilor 'dreptul la muncă şi la venituri normale câştigate din muncă'.

  • Proiectul pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea, pe 15 septembrie, prevede că şefii autorităţilor şi instituţiilor publice au obligaţia de a diminua cheltuielile de personal, în medie cu 15,5% lunar, în perioada octombrie-decembrie 2009, indiferent de modul de finanţare.
  • Potrivit textului de lege, reducerea cheltuielilor ar trebui făcută prin aplicarea uneia dintre următoarele măsuri: acordarea a zece zile libere lucrătoare pentru angajaţi, indiferent de statutul acestora, reducerea programului de lucru, dispunerea unei măsuri care să combine primele două alternative şi altă măsură cu efect echivalent.
  • În urma încheierii procesului de restructurare iniţiat de Guvern, în cele 112 agenţii guvernamentale vor mai rămâne în funcţiune circa 33.900 de posturi din cele 43.268 existente la 1 august 2009, fără a fi luate în calcul posturile din cele 50 de societăţi comerciale de la Ministerul Economiei care se vor restructura.
  • Din numărul total de agenţii avute în vedere pentru restructurare (223) vor rămâne 112, dintre care 33 sunt instituţii reglementate prin acordurile cu Uniunea Europeană.
  • Proiectul mai prevede ca primele de concediu aferente anului 2009 să fie plătite bugetarilor până la 31 ianuarie 2010, indiferent de data de la care acestea au fost solicitate.
  • Totodată, legea permite cumulul pensiei cu salariul în condiţiile în care pensia este mai mică decât salariul mediu brut

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite