Cum îşi blestemă românii duşmanii

Pe vreme de criză, unii credincioşi au uitat să se roage pentru bunăstare şi merg la biserică să ceară divinităţii răul vrăjmaşilor. Blestemele românilor sunt aceleaşi de zeci de ani: moldovenii se scriu pe toacă, ardelenii au descântece, iar oltenii fac vrăji în uşa bisericii.

Credinţa populară care spune că persoana scrisă pe toacă nu va muri de moarte bună încă mai este o metodă de răzbunare folosită de mulţi moldoveni. Credincioşii merg, pe furiş, prin clopotniţele lăcaşelor de cult şi încrustează numele celor de care se simt ameninţaţi. Ei aşteaptă, apoi, ca ciocănelele care anunţă începutul slujbei să le rezolve problema.

CITIŢI ŞI:

SCANDAL ÎN SUTANE: Înjurături ca la uşa cortului la catedra de Teologie

Aşa se face că scândura de lemn de la Biserica „Schimbarea la Faţă", care se află în incinta Spitalului Socola din Iaşi, este plină de nume scrijelite. Unii n-au avut răbdare să-i încrusteze pe duşmani pe toacă şi au scris cu o cariocă neagră numele celor pe care-i suspectează că le fac rău. De pe scândură aflăm că Raul Zaharia şi Neculai Timuş au fost condamnaţi la o moarte cruntă de un cunoscut. Alături se află Gheorghe, Ioan şi Ana, persoane cărora cel puţin un credincios le-a pus gând rău.

Alternativa toacăi, pomelnicul

Pentru că unii se tem ca răul să nu se întoarcă împotriva lor, preferă să dea un pomelnic în loc să scrie numele pe toacă. „Am o cumnată care se ţine să-mi strice casa cu bărbatul meu. Suntem căsătoriţi de 27 de ani şi ea face tot ce-i stă în putinţă ca să mă dea afară din casă. N-o scriu pe toacă pentru că se zice că, dacă persoana pe care o pui pe toacă este nevinovată, tot răul ţi se întoarce. Prefer să pun un pomelnic, să dau nişte bani, să vorbesc cu preotul şi să sper că se va rezolva", a explicat Olguţa Măgureanu din Iaşi.

Pomelnicul este recomandat şi de către preoţi. Ei acuză scrisul pe toacă, spunând că face parte din magia neagră. „Eu nu le dau voie să scrie, pentru că astea sunt doar nişte superstiţii. Dar ei nu se liniştesc. Oamenii ar trebui să caute ajutor cu rugăciune, cu post, cu pomelnice", a spus Iustin Neagu.

Pentru că oamenii nu contenesc în a umple toaca cu nume, clerul a interzis accesul enoriaşilor la clopotniţă. Vechile scânduri de lemn au fost înlocuite cu altele noi, iar clopotniţele care le adăpostesc sunt ţinute sub cheie.

„N-am voie să deschid"

„Înainte era o toacă plină cu nume, dar părintele a decis s-o schimbe în urmă cu câţiva ani. De atunci, nimeni nu mai are voie să intre acolo în afara celor care lucrează în biserică. Lumea întreabă de ea, probabil vor să încrusteze nişte nume, dar eu n-am voie să le deschid", a spus Neculai Papuc, paracliserul Bisericii „Sf. Andrei".

Cei mai mulţi caută toaca pentru a scrie numele celor care vor să le strice căsnicia sau al celor pe care‑i bănuiesc de furt. „Au vrut să scrie pentru lucruri furate, dar eu i-am sfătuit să citească Acatistul Marelui Mucenic Mina, care ajută la găsirea lucrurilor pierdute", a mai precizat Neculai Papuc.

Un singur blestem acceptat de biserică

Biserica Ortodoxă din România acceptă un sigur blestem-descântec. „Cele mai frecvente blesteme sunt vorbele urâte, de datul răului, dar nu sunt acceptate de biserică pentru că sunt spuse la răzbunare. Există totuşi o formă de blestem-descântec cu care suntem de acord. Cel în care Sfântul Vasile cel Mare îl ceartă pe diavol cu puterea lui Dumnezeu. Practic, el asta face, blestemă, dar este un blestem-descântec", a explicat părintele Eugen Tănăsescu din Constanţa.

Descântec de dezlegare

Locuitorii din Dobrogea cred că blestemele pot fi desfăcute numai cu ajutorul descântecelor. Evdochia Mazur, o lipoveancă din localitatea tulceană Jurilovca, foloseşte următorul descântec de dezlegare a relelor: Să iei vraja şi strigarea/ Şi tot răul de pe lume,/ Din casa noastră,/ Din sălaşul meu,/ Din grădina mea,/ Din via mea,/ Din sporul meu,/ Din punga mea cu sare,/ Din hainele mele,/ Să-l treci din vad în vad,/ Să-l duci prin munte şi codrii pustii,/ Nelocuiţi de nicio fiinţă omenească,/ Iar pe noi şi copiii noştri şi pe cei ce se vor naşte,/ De acum înainte,/ Să ne laşi curaţi,/ Luminaţi ca Soarele,/ Să ne laşi precum ne-a lăsat Domnul Iisus Hristos pe pământ!/ Amin! ; Roxana Glăvan

Şi vrăjitoarele sunt fricoase

Irina Onea se teme de blesteme

În Maramureş, există şi în prezent zone în care bătrânii satului - şi nu numai ei - continuă să creadă în blesteme. Conform etnologilor, acestea se prind de oameni chiar dacă nu cred în ele şi doar preoţii pot îndrepta răul. În secolele trecute, cele mai grele blesteme vizau gospodăriile celor cărora li se dorea răul.

„Oamenii se fereau ca dracu' de tămâie să atragă asupră-le mânia cuiva. «Pieie-i boii din ogor» era cel mai greu blestem, pentru că rămâneau, practic, cu gospodăria goală", a explicat etnologul Janeta Ciocan.

„Doar preotul poate descânta"

Maramureşeanul Grigore Leşe interpretează un cântec ale cărui versuri sunt inspirate din folclorul popular: „De ne-o despărţit feciori/ Pieie-i boii din ogor/ De ne-o despărţit o fată/ Cununia nu şi-o vadă/ De ne-o despărţit mă-ta/ Nici nu moară, nici trăia". Tradiţia populară spune că blestemele nu se prind doar de cei care cred în ele. „Dacă doreşti din suflet răul cuiva, blestemul are efect chiar dacă cel vizat nu crede în aşa ceva. A blestema este cel mai groaznic lucru posibil. Până şi vrăjitoarele de pe vremuri se temeau să arunce blesteme pe capul cuiva pentru că, în cele din urmă, acestea se întorceau înzecit asupra lor. Nu doar în viaţă, ci şi după moarte", a mai spus Janeta Ciocan.

Irina Onea este o bătrână de 82 de ani din Breb, un sat din Maramureşul istoric. „Îs o femeie credincioasă, mă rog mereu, dar mă tem de blesteme. Bărbatu-meu, fie iertat, ştia tot felu' de descântece, pentru că ne temeam de blesteme. Doamne feri câte rele se pot întâmpla în familie şi în gospodărie din cauza oamenilor răi", a explicat bătrâna.

Majoritatea oamenilor cred însă că blestemele pot fi dezlegate doar de către preoţi, pentru că aceştia deţin harul primit de la Cel de Sus pentru a îndrepta răul făcut. „Dacă simţeam că m-o blăstămat cineva, fugeam la preotu' din sat şi el se ruga pentru mine şi pentru familia mea", a adăugat Irina Onea.

Muntenii afurisesc cu diavolul

În nordul Munteniei, la Brăila, şi în sudul Moldovei, zona Galaţi - Focşani, cele mai cunoscute blesteme au legătură cu diavolul şi iadul, având destul de multe atingeri cu poveştile de origine rusă care l-au influenţat şi pe Ion Creangă.

Potrivit folcloristului gălăţean Paul Buţa, cele mai interesante blesteme pot fi auzite în nordul judeţului Galaţi, în zona Cavadineşti: „Înghiţite-ar focul Gheenei, drace împieliţat!", „Mâncate-ar viermii cei neadormiţi ai Iadului!", „Intre dracu'n capu' tău!" sau „Intre moartea-n gâlca ta şi să te arză ca scarlatina Satanei". În zona Vrancei, la Străoane, blestemele cele mai frecvente nu au legătură cu diavolul, ci sunt cu trimitere directă la persoana „duşmanului": „Cin' desparte pe cei dragi/ Suie-i corbii carnea-n fagi/ Şadă-n sânge pân' la brâu/ Mânca-l-ar viermii de viu!".

În sud, oamenii pun gând rău la icoană

Preoţii spun că tot mai mulţi olteni vin la biserică să dea acatiste prin care cer chiar şi moartea duşmanilor. Credincioşii au idei tot mai ciudate în materie de blesteme. Smocul de păr împletit, găsit în urmă cu câteva luni în pragul Bisericii „Sf. Gheorghe Vechi" din Craiova, a uimit feţele bisericeşti.

Preotul Bogdan Ilin, care a descoperit chita, crede că aceste situaţii nu sunt normale. „Acum, mai ales pentru că sunt vremuri grele, nu trebuie să ne dăm pe mâna diavolului", a spus părintele. Surse din cadrul Mitropoliei susţin că astfel de situaţii au loc frecvent în Bănie şi că oamenii lasă aproape zilnic, în spatele icoanelor, bileţele în care pun gând rău duşmanilor.

Metode de răzbunare

Bătrânii spun că lumea apelează tot mai des la aceste mijloace de a se răzbuna pe cei care le-au făcut rău. Oltenii susţin că sunt conştienţi de puterea diavolului. Elena Ţânţaru (56 de ani), care cântă la Biserica „Sf. Gheorghe Vechi", crede că cei care fac fărădelegi nu rămân nepedepsiţi. „Dacă cineva fură o pasăre din curtea unui om, Dumnezeu îl vede şi, chiar dacă proprietarul ogradei îl dă pe mâna Necuratului, Cel de Sus îi dă un semn, ca să-i deschidă ochii. Dreptate se face, de la cea mai mică faptă care-l mânie pe Dumnezeu până la cea mai gravă", a spus femeia.

Elena Ţânţaru susţine că există diferenţe între farmece, pe care le fac vrăjitoarele, şi blesteme, invocate de oamenii de rând. „Unii se duc la vrăjitoare, care descântă la boabe de mazăre şi de porumb, la aţă roşie, pe care le pun la cei cu care nu se au bine. Vrăjitoarele lucrează cu diavolul", a explicat Elena Ţânţaru.

Vor ca duşmanii să-şi piardă averile

Preoţii din Craiova spun că tot mai mulţi enoriaşi vin la biserică pentru acatiste în care cer ca duşmanilor să li se întâmple ceva rău.

„De multe ori, noi citim pe fugă acatistele, nu ne uităm ce scrie pe toată foaia. Dar, la finalul slujbelor în care facem acatistul, mai luăm hârtiile şi le răsfoim. Atunci vedem ce enormităţi scriu creştinii. Pe unele acatiste cineva scrisese că vrea ca o rudă de-a lui, cu care nu se înţelegea, să-şi piardă casa. Sunt uimit uneori când văd ce le mai trece prin minte credincioşilor, care ar trebui să se roage, nu să cobească", a spus preotul Răzvan, din Craiova.

Rugăciuni antiblestem

Părintele Gheorghe Zamfir, consilier administrativ la Mitropolia Craiovei, susţine că blestemele sunt periculoase. „Există două metode de rupere a acestora, două rugăciuni specifice pe care doar preotul le poate citi, după ce se împărtăşeşte. Blestemele există şi sunt active până când persoanele în cauză se spovedesc sau până ce aceste rugi sunt rostite", a explicat el.

Părintele Zamfir spune că blestemele se împlinesc dacă sunt îndreptate asupra unei rude de sânge sau dacă cei implicaţi au greşit unul altuia. „Spre exemplu, dacă cineva i-a făcut rău, chiar fără să intenţioneze, unei persoane, iar aceasta din urmă îl blestemă, nu este lucru bun", a completat
părintele.

Cartea de blesteme din vestul ţării

Etnologul timişorean Otilia Hedeşan (foto) a făcut cercetări despre metodele de blestem din Banat. Ea a descoperit că, la sfârşitul secolului al XIX-lea, în zona de vest s-a practicat blestemul cu ajutorul feţelor bisericeşti. „Preoţii din zona Arad şi din ţinuturile Hunedoarei aveau cărţi de blesteme. O parte dintre psalmi se numesc chiar psalmi de blesteme. Victima trebuia să se ducă la acelaşi preot, să‑i citească din cartea de blesteme, ca să scape, iar efectul era imediat", a declarat Otilia Hedeşan.

Cercetătoarea a găsit şi un exemplu în apropiere de Deva. Un fecior tânăr, după ce a băut cu prietenii, a lovit cu piciorul o cruce aflată la marginea drumului şi a fost blestemat.

„După 50 de ani, bărbatul s-a îmbolnăvit de cancer. Toată lumea se ruga să scape de dureri, să moară, dar acesta a decedat numai după ce a mărturisit acel eveniment şi i s-a citit din cartea de blesteme", a mai spus Hedeşan.

Riscau să fie daţi afară

Preoţii care citeau din acea carte nu erau susţinuţi de mai marii bisericii, iar dacă erau prinşi, riscau să fie daţi afară din preoţie. „Nu erau conforme cu canoanele bisericii. Era o mică magie neagră ce făceau ei", a încheiat Otilia Hedeşan.