CTP: Cetăţenii au fost chemaţi la proteste de AUR, cu singurul scop de a le creşte numărul de votanţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Tudor Popescu îi consideră pe cei care au ieşit în stradă, o turmă de oi ce au fost chemaţi de partidul AUR.
Cristian Tudor Popescu îi consideră pe cei care au ieşit în stradă, o turmă de oi ce au fost chemaţi de partidul AUR.

Cristian Tudor Popescu consideră că cei care au ieşit în stradă aseară nu reprezintă revolta unor oameni afectaţi de pandemie ori de măsurile luate de Guvern.  Aceştia au fost chemaţi la proteste de AUR, cu singurul scop de a creşte numărul de votanţi ai partidului.

,,Aceşti indivizi nu sunt protestatari. Acesta nu este un protest, să scoţi bordurile şi să le arunci în jandarmi sau să urli în curtea spitalului „Asasinilor!”. La adresa cui? A medicilor, a asistentelor, a bolnavilor din spital? Că nu se înţelege despre cine este vorba – şi nici nu sunt preocupaţi să se înţeleagă ceva din ce urlă. Au procedat bine forţele de ordine că nu au intervenit în forţă, nu au făcut decât să se apere atunci când aceşti indivizi au atacat”, a declarat Cristian Tudor Popescu pentru Digi24. 

CTP a spus faptul că acei oameni, care au ieşit în stradă, aseară, nu ştiu ce înseamnă un protest adevărat, nici democraţie sau libertate. Gazetarul şi-a exprimat părerea despre noile restricţii impune pentru prevenirea răspândirii cu virusul SARS-COV2.

,,Nu înţeleg în continuare, nu a reuşit secretarul de stat Raed Arafat, a dat un răspuns după părerea mea ininteligibil, că dacă se prelungea programul magazinelor până la ora 24.00, atunci oamenii tot timpul se duceau la magazin. Nu, pur şi simplu oamenii se răsfirau pe parcursul zilei, realizând o densitate mai scăzută în supermarketuri decât se va înregistra la orele 16.00, 17.00, până în ora 18.00, când oamenii, ieşind de la slujbă, se vor duce cu toţii la magazin. Nu înţeleg. Nu i s-a pus această întrebare nici domnului Arafat – ministrului Sănătăţii nu cred că e cazul să i se mai pună vreo întrebare în clipa de faţă şi nici să se mai aştepte vreun răspuns de la el - dar întrebarea este: de ce nu se organizează intrarea secvenţiată în grupuri mici a cumpărătorilor în supermarketuri, cu coadă organizată cu distanţare în afara magazinului, cu un om care să dirijeze intrarea pe grupuri a cumpărătorilor? Pentru că obiectivul este să nu se înghesuie pe metrul pătrat în magazin prea mulţi oameni. Nu ora este obiectivul, acesta este. Şi el se poate realiza aşa cum s-a mai făcut anul trecut, ne amintim acele cozi cu distanţare, controlate, în faţa magazinului. Ar fi mult mai eficient, indiferent de ora la care sunt organizate, decât această limitare la ora 18.00.”, a adăugat CTP. 

Acesta a spus că unt nemulţumiri şi nedumeriri justificate ale cetăţenilor, dar ele nu se rezolvă în felul acesta decerebrat, adăugând faptul că ,, aceşti oameni au ieşit în stradă pentru că au fost mânaţi acolo, ca o turmă, de partidul AUR din Parlament şi singurul obiectiv a fost creşterea popularităţii, creşterea numărului de votanţi pentru acest partid.”

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite