Crimă la Reşiţa: un tânăr şi-a ucis mama prin înjunghiere!
0Un tânăr din Reşiţa şi-a ucis mama prin înjunghiere cu un cuţit, după care s-a predat poliţiei. Tânărul s-a prezentat, marţi, la poliţie, relatând că şi-a ucis mama în cursul dimineţii aceleiaşi zile.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că cele sesizate se confirmă, cadavrul femeii, în vârstă de 48 de ani, fiind găsit în holul apartamentului, prezentând o plagă tăiată în zona gâtului şi toracică.
Bărbatul locuia cu părinţii şi este cunoscut cu afecţiuni psihice, fiind internat în cursul lunilor iunie şi iulie ale acestui an la Spitalul de Psihiatrie din Gătaia, judeţul Timiş.
Făptaşul a fost reţinut de procurori, urmând a fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat.























































