Contestaţia DNA în cazul Rarinca a fost admisă. Procesul se judecă în august
0
Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au stabilit că acţiunea prin care DNA a solicitat anularea deciziei de achitare în cazul Marianei Rarinca, femeia acuzată că a şantajat-o pe şefa ÎCCJ, Livia Stanciu, este admisibilă.
Curtea de Apel Bucureşti a admis, de asemenea, cererea procurorilor DNA de a judeca mai repede contestaţia. Dacă, iniţial, termenul de judecată fusese stabilit pe 2 septembrie, judecătorii vor judeca pe fond acţiunea DNA în august.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au depus, în iunie, o contestaţie în anulare la Secţia 1 Penală a Curţii de Apel Bucureşti, motivând că la baza achitării a stat o dorinţă de răzbunare a judecătoarei Risantea Găgescu împotriva Liviei Stanciu. Cele două au avut o dispută într-o şedinţă CSM în care Găgescu a susţinut interviul pentru promvarea la Curtea Supremă.
Conform DNA, hotărârea de achitare a Marianei Rarinca nu a fost una imparţială, Găgescu dorind să se răzbune pe faptul că Livia Stanciu s-a opus promovării ei la ÎCCJ.
Concret, potrivit DNA, Risantea Găgescu nu a fost imparţială şi a vrut să se răzbune pentru că Livia Stanciu s-a opus promovării ei.
Achitată definitiv
Mariana Rarinca a fost achitată definitiv, pe 21 mai, de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti care au schimbat sentinţa primei instanţe, respectiv a Tribunalului Capitalei, care hotărâse condamnarea acesteia la trei ani de închisoare cu suspendare.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada august/septembrie 2013 - 3 iunie 2014, Mariana Rarinca a ameninţat-o pe Livia Stanciu, preşedintele Curţii Supreme, cu darea în vileag a unor fapte imaginare, compromiţătoare pentru aceasta şi pentru soţul acesteia.
„În schimbul nedivulgării către presă a acestor informaţii, presupus compromiţătoare, inculpata Rarinca Mariana i-a pretins persoanei vătămate suma de 20.000 de euro", au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.
Ameninţările cu divulgarea către presă a unor informaţii presupus compromiţătoare şi cererea ca Livia Stanciu să îi dea 20.000 de euro drept compensaţie pentru "datorii" care ar fi fost plătite de Mariana Rarinca în numele soţului judecătoarei au fost transmise unei rude de-a acesteia.