Coaliţia pentru Familie a dat afară reporterii de la o conferinţă de presă unde se plângeau că punctul lor de vedere nu este mediatizat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Coaliţiei pentru Familie i-au scos pe reporterii Vice şi Mediafax de la conferinţa de presă în care susţineau că presa nu le mediatizează suficient punctul de vedere cu privire la referendum.

Doi jurnalişti, unul de la Vice şi unul de la Mediafax, au fost rugaţi să părăsească sala, apoi ameninţaţi cu sesizări la CNA şi cu chemarea Poliţiei. Asta în timp ce subiectul conferinţei de presă era: „Presa nu e implicată în dezbaterea pe referendum”.

Un clip filmat la conferinţa de presă arată cum reprezentanţii Coaliţiei pentru Familie au întrerupt discuţia cu jurnaliştii şi au refuzat să răspundă la întrebări până când reporterii indicaţi de ei nu au fost scoşi din sală.

„Vă rog să părăsiţi sala. Întrerupem până părăsiţi. Deci sunt, au fost emisiuni programate la Cluj, în alte locaţii, care au fost încheiate, întrerupte. Să ştiţi că putem chema organele de poliţie. Regulamentul CNA...deci vă rugăm...un pic de calm...deci. Deci un pic de răbdare. E vorba de regulamentul CNA şi ameninţarea CNA asupra radio-difuzorilor. Vice şi-a împlinit scopul să arunce în aer conferinţa de presă”, a spus Mihai Gheorghiu, preşedintele Coaliţiei pentru Familie.

„Deci Vice şi-a împlinit scopul, să arunce în aer conferinţa de presă”, a mai spus Mihai Gheorghiu în momentul în care reporterul celor de la Vice era aşteptat să părăsească conferinţa de presă.

„Pune mâna pe mine măcar cu milă, că doar eşti creştin”, îi spune Mircea Ioan Topoleanu Ciocolatescu domnului de la Coaliţia pentru Familie care îl scoate afară din sală în timp ce transmitea live. Cu câteva minute înainte fusese dată afară şi Adina Florea, care nu scosese niciun cuvânt. Dat afară a fost şi un reporter de la Mediafax care a pus întrebări în timpul discursului organizatorilor. Asta s-a întâmplat la conferinţa organizată de CpF ca să se plângă că mesajele lor nu sunt mediatizate.

P.S. „Să ştiţi că putem chema organele de poliţie”, spune doamna de la pupitru, la un moment dat. Da! Asta e calea să te vezi la TV mai des, să ameninţi jurnaliştii vocali şi incomozi cu Poliţia”, a scris Andreea Pocotilă, jurnalist la publicaţia Vice, pe pagina sa de Facebook.

„Asta-i faţă jurnalist dat afară de la conferinţa de presă a CpF. da' e ok, nu te verifică nimeni la invitaţie atât timp cât nu eşti de la VICE România. Un băiat chiar drăguţ m-a condus până la poartă şi mi-a promis că verifică invitaţiile la toţi jurnaliştii. Zece minute mai târziu i-au arătat uşa şi lui Mircea Ioan Topoleanu Ciocolatescu, dar şi unui băiat de la Mediafax. Nu pot să zic că mă surprinde ce face CpF, care primeşte la conferinţe doar presa prietenoasă cu familia tradiţională şi Constituţia. Da' sunt dezamăgită de ceilalţi jurnalişti, care se uitau la mine şi tăceau ruşinos în timp ce presa era dată afară cu preşu”, a fost reacţia unui alt jurnalist de la Vice, Adina Florea.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite