Cine este omul de afaceri român găsit mort în munți, la cascadele Tre Santi din Italia. Sergiu avea 46 de ani și doi copii
0Tragedie în Italia. Un român dispărut pe 23 ianuarie a fost găsit fără viață la poalele unei stânci, în zona cascadele Tre Santi, într-o pădure greu accesibilă. Descoperirea a fost făcută de trei turiști.

Victima, Sergiu Cătălin Cosoiu (46 de ani) era antreprenor în domeniul construcțiilor și rezident în San Severino. Acesta fusese dat dispărut de familie în data de 23 ianuarie, moment în care autoritățile au declanșat operațiunile de căutare, însă căutările au fost dificil de organizat din cauza terenului accidentat și a vegetației dense din zonă.
Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost găsit într-o zonă acoperită de vegetație și accesibilă doar pe jos. Salvatorii au trebuit să parcurgă un traseu de aproximativ 30-40 de minute pe munte pentru a ajunge la locul tragediei, în timp ce ambulanțele și alte vehicule de intervenție au rămas la baza muntelui, scrie La Nuova Riviera.

La fața locului au intervenit mai multe echipaje medicale, însă acestea au constatat decesul imediat după sosirea la fața locului. Trupul românului a fost transportat pe targă până la baza muntelui, unde a fost preluat de echipajele de urgență.
Cine era Sergiu Cătălin Cosoiu
Sergiu Cătălin Cosoiu era proprietarul unei firme de construcții și locuia în San Severino. Bărbatul era separat și lăsa în urmă doi copii. Potrivit primelor reconstituiri, acesta se afla la o plimbare prin pădure în momentul tragediei.
Trupul său a fost găsit la poalele unei stânci de aproximativ 40-50 de metri, ceea ce a dus la două ipoteze: fie a suferit o cădere accidentală, fie a fost vorba despre un deces subit, posibil legat de efort fizic sau o problemă medicală.
Cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită de autorități, după efectuarea investigațiilor.























































