Cine este bărbatul care l-a amenințat cu moartea pe Ilie Bolojan. Recidivist cu șase clase, susținător al lui Călin Georgescu

0
Publicat:

Florin Andronel Tofan, bărbatul care l-a amenințat cu moartea pe Ilie Bolojan, este un recidivist cu șase clase, susținător al lui Călin Georgescu și care în prezent lucrează ca taximetrist.

Bărbatul a fost ridicat de politisti dupa ce l-a amenintat cu moartea pe Ilie Bolojan FOTO Arhivă
Bărbatul a fost ridicat de politisti dupa ce l-a amenintat cu moartea pe Ilie Bolojan FOTO Arhivă

Florin Andronel Tofan, în vârstă de 40 de ani, are deja o condamnare de 9 ani pentru „grave infracțiuni contra patrimoniului”, pronunțată pe 11 octombrie 2011 de Judecătoria Pitești, notează Libertatea.

În timp ce își ispășea pedeapsa, Trofan s-a ales cu un nou dosar penal, pentru ca a atacat un alt deținut cu o bucată de fier de 40 de centimetri și l-a lovit pe gardianul care încerca să-l oprească.

Pentru această faptă, judecătorii de la Judecătoria Giurgiu și apoi cei de la Curtea de Apel București l-au pus să plătească o amendă penală de 9.000 de lei. Aceștia au ținut cont că Tofan are 6 clase și că lucrează ca taximetrist.

Adept al curentului suveranist pe TikTok

De iarna trecută Florin Andronel Tofan s-a dedicat „curentului suveranist” și publică pe TikTok mesaje în care îl susține pe Călin Georgescu.

Individul, cu numele de cont pe TikTok- floryn-cry, a lansat numeroase mesaje de amenințare, inclusiv cu moartea, la adresa președintelui interimar Ilie Bolojan.

„Băi Bolojane, vă iau familia și o dau, uite așa, cu capul de bordură”, a amenințat influencerul pe Tik-Tok.

El a fost ridicat marți, 18 februarie 2025, de polițiști și dus la audieri, urmând să fie judecat pentru incitare la violență, tulburare a ordinii și liniștii publice și ultraj.

Pe data de 19 iunie 2025, Judecătoria Sectorului 5 a confirmat legalitatea rechizitoriului și a dispus începerea judecății cu privire la Florin Andronel Tofan pentru incitare la violență, tulburarea ordinii și liniștii publice și ultraj.

Nici Florin Andronel Tofan, nici Ilie Bolojan n-au formulat contestație împotriva hotărârii din procedura de cameră preliminară. Dosarul a primit numărul 9482/302/2025, iar dezbaterile vor avea loc la Judecătoria Sectorului 5.

Trecutul de infractor

Numele lui Florin Andronel Tofan apare pe listele Curții de Apel București într-un proces de ultraj soluționat definitiv în 2021 cu obligarea acestuia la plata unei amenzi penale de 9.000 de lei.

Potrivit Hotărârii nr. 1160/2021 din 10 noiembrie 2021 a Curții de Apel București și Hotărârii nr. 418/2021 din 15 martie 2021 pronunțată de Judecătoria Giurgiu, procesul de ultraj din 2021 viza o faptă pe care Florin Andronel Tofan a comis-o în 2015, în timp era deținut la Penitenciarul Giurgiu.

Acesta fusese condamnat de Judecătoria Pitești, pe 10 noiembrie 2011 la o pedeapsă de 9 ani de închisoare.

Ulterior, din Hotărârea nr. 418/2021 pronunțată de Judecătoria Giurgiu rezultă că Florin Andronel Tofan a scăpat ieftin, cu doar o amendă penală de 9.000 de lei, deoarece procurorilor le-a luat 6 ani să-l trimită în judecată.

Magistrații s-au emoționat când au văzut că Tofan între timp fusese eliberat, avea un loc de muncă și un copil minor.

„În ceea ce priveşte fapta comisă de inculpat, apreciază instanța că aceasta prezintă o gravitate destul de ridicată, în condițiile în care – deși inculpatul era încarcerat în Penitenciarul Giurgiu, fiind condamnat la o pedeapsă de 9 ani închisoare pentru comiterea unor infracţiuni contra patrimoniului extrem de grave și mai avea o perioadă mică de executat – a înțeles să aibe în continuare un comportament necorespunzator, aspect care a dus la lovirea cu intenție a agentului supraveghetor.

Așadar, referitor la persoana infractorului, instanţa constată că acesta este cetățean român, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, are 6 clase.

(...) Acest parcurs pozitiv ar fi, în mod evident, oprit în ipoteza în care s-ar aplica inculpatului pedeapsa închisorii, cu consecința și a revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate anterior, reintegrarea socială a inculpatului devenind mult mai dificilă”, se arată în Hotărârea nr. 418/2021 a Judecătoriei Giurgiu.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite