Cine era tânărul ucis în fața mănăstirii Ieud din Maramureș. Agresorii au fost arestați preventiv
0Zece persoane sunt suspectate că au participat la încăierarea din fața unei mănăstiri din Ieud, județul Maramureș. Un tânăr, în vârstă de 23 de ani a decedat, iar alți trei tineri, cu vârste de 20 şi 22 de ani, au fost înjunghiaţi, fiind răniți grav.

UPDATE 22:30
Cei patru tineri implicaţi în agresiunea în urma căreia un bărbat, în vârstă de 23 de ani, a murit au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile de magistraţii Tribunalului Maramureş.
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş au transmis, luni seară, cum s-a produs altercația din noaptea de 4 spre 5 ianuarie, în comuna Ieud. Procurorii anunţă că agresorii au stabilit o întâlnire cu un alt tânăr pentru a avea o confruntare fizică cu acesta, mergând acolo înarmaţi cu un cuţit, o toporişcă şi o armă de vânătoare.
„Din probele administrate a rezultat că în seara zilei de 05.01.2025 cei patru inculpaţi se aflau la domiciliul lui Ţ.I. unde au consumat băuturilor alcoolice, iar la un moment dat, pe fondul unui conflict verbal, în cadrul unor convorbiri telefonice purtate cu numitul P.D., inculpaţii I.S., B.D., Ţ.I. şi H.G au hotărât să aibă o confruntare fizică cu acesta, în zona Mănăstirii Ieud. Drept urmare, cei patru au urcat într-un autoturism condus de inculpatul H.G., inculpatul I. S. având asupra sa cuţit, B.D. o toporişcă, iar Ţ.I. o armă de foc de vânătoare şi s-au deplasat spre locul stabilit pentru întâlnire”, au afirmat procurorii, potrivit News.ro.
Cei patru au ajuns în faţa Mănăstirii Ieud şi l-au aşteptat pe celălalt tânăr care a venit însoţit de alte şase persoane, care nu aveau asupra lor arme sau obiecte contondente. „Aceştia din urmă au fost atacaţi de inculpatul I.S. cu cuţitul şi inculpatul B.D. cu toporişca”, mai arată procurorii.
Anchetatorii au mai transmis că tinerii care au atacat cu cuţitul şi cu toporişca sunt cercetaţi pentru omor şi tentativă la omor calificat, iar ceilalţi doi pentru complicitate la omor şi complicitate la tentativă la omor calificat.
Procurorii au mai menţionat că „inculpatul I.S a aplicat lovituri cu cuţitul victimei T.V.D (care ulterior a decedat) şi numitului TIG, iar inculpatul B.D. a aplicat lovituri cu toporişca numiţilor D.M şi R.G.N.”.
În urma altercației, un bărbat a murit și alți trei tineri au ajuns în stare gravă la spital, fiind înjunghiați.
UPDATE 12:30
Cei patru tineri, cu vârste cuprinse între 19 și 24 de ani, care au înjughiat patru persoane în fața mănăstirii din Ieud au fost reținuți. Procurorul de caz a decis reținerea acestora pentru 24 de ore. Luni, 6 ianuarie, urmează ca aceștia să fie prezentați judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Maramureș cu propunere de arestare preventivă
Doi tineri sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor şi tentativă de omor calificat, iar ceilalți doi sub aspectul comiterii infracţiunilor de complicitate la omor şi complicitate la tentativă de omor calificat.
„În baza probatoriului administrat privind actele de violență exercitate în noaptea de 4 spre 5 ianuarie a.c., în localitatea Ieud, în urma cărora o persoană a decedat și alte trei au suferit leziuni corporale, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș a dispus reținerea pentru 24 de ore, a patru tineri. Doi dintre aceștia sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor și tentativă de omor calificat și alți doi sunt cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de complicitate la omor și complicitate la tentativă de omor calificat.
Cei patru tineri, cu vârste cuprinse între 19 și 24 de ani, au fost introduși în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, 6 ianuarie, să fie prezentați judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Maramureș cu propunere de arestare preventivă.
Sub directa coordonare a procurorului de caz se continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale”, a transmis IPJ Maramureș.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Cei patru atacatori implicaţi în atacul din faţa Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” din Ieud, judeţul Maramureş, unde un tânăr de 23 de ani a fost ucis află luni dacă vor fi arestaţi. Alături de ei, alte persoane urmează să ajungă la audieri.
„Investigațiile efectuate până la acest moment au condus la suspiciunea rezonabilă că la data de 05.01.2024, în jurul orelor 01:30, pe raza localității Ieud, jud. Maramureș (drumul public din zona Mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi), a avut loc o încăierare între două grupuri de tineri, iar în urma actelor de violență exercitate, inclusiv prin folosirea unor obiecte tăietor/înțepătoare, a rezultat decesul unei persoane și vătămarea corporală a altor trei. Astfel, în cauză se efectuează cercetări față de un număr de 10 suspecți, în vederea stabilirii în concret a modului de săvârșire a faptei și a participației fiecărei persoane”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, potrivit site-ului Vasile Dale.
Trei dintre agresori au fost prinşi la scurt timp şi duşi la audieri. Pentru prinderea celui de-al patrulea, s-au făcut filtre pe o rază de 25 de kilometri în jurul localităţii Ieud. Individul a fost prins în cele din urmă duminicpm în jurul orei 15:00, şi dus la Baia Mare pentru audieri. Anchetatorii trebuie să stabilească acum motivul atacului de la mănăstire. Surse din anchetă spun că agresorii sunt cunoscuţi drept consumatori de droguri.
Daniel, tânărul care a murit în urma încăierării din Maramureș, avea 23 de ani și era frizer. Acesta a căzut la mijloc în acest scandal.
Daniel era din comuna Botiza și provenea dintr-o familie de români care locuiesc și muncesc în Franța. Aceștia veniseră acasă de sărbători. Acum familia se pregătește de înmormântare.
„Nu au fost probleme cu băiatul. Băiatul a fost... de milioane. Nu a fost golan, nu a fost nimic”, a spus unchiul tânărului mort.
Tragedia a avut loc în faţa mănăstirii din Ieud. Ţipetele victimelor au fost auzite de oamenii din zonă. Când au ajuns ambulanţele, patru victime erau la pământ, cu răni grave de la cuţite şi topoare. Pentru Daniel, medicii nu au mai putut face nimic.
Ceilalţi trei tineri au ajuns în stare gravă la spital. Au fost operați, iar în acest moment medicii spun că sunt în afara oricărui pericol.