Carmen Dan, despre absenţa lui Iohannis de la referendum: Cred că sintagma „votul este expresia democraţiei” nu ar trebui să fie goală de conţinut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, spune că speră ca şi preşedintele Klaus Iohannis să voteze în final la referendumul pentru redefinirea familiei în Constituţie, pentru că votul este democratic.

„Cred că acea sintagmă "votul este expresia democraţiei" nu ar trebui să fie goală de conţinut. Îmi exprim speranţa că până la sfârşitul zilei şi preşedintele să-şi exprime opţiunea în ceea ce priveşte acest referendum”, a declarat ministrul de Interne, Carmen Dan, la ieşirea din secţia de vot.

Ministrul a spus că votul premierului Dăncilă la referendum este un exemplu pe care ar trebui să-l urmeze orice om politic.

De asemenea, Carmen Dan a comparat numărul de infracţiuni şi sesizări de la referendum cu cele de la alegerile din 2016, atrăgând atenţia că numărule este mult mai mic de această dată.

„Situaţia a fost gestionată foarte bine. Comparativ, la procesul electoral din 2016 au fost sesizate în ziua votării peste 100 de fapte care intră în sfera infracţională. De această dată, cel puţin aseară, după ce au fost închise secţiile de vot, au fost doar nouă infracţiuni sesizate. Ce pot să vă asigur este că toate aceste aspecte sesizate sunt în atenţia poliţiştilor şi sunt rezolvate cu celeritate. Sunt unele aspecte care sunt aclarificate chiar ăn momentul ăn care sunt sesizate, altele care necesită o verificare mai atentă”, a mai spus Dan.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite