Băsescu susţine că prezenţa fiicei sale la concertul Voltaj se datorează unei relaţii speciale cu membrii trupei

Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi că fiica sa, Elena Băsescu, nu a participat la nicio acţiune a Ministerului Tineretului din 1 şi 2 mai, fiind prezentă doar la concertul "Voltaj", cu care ar avea "o relaţie specială".
"Pe 1 şi 2 mai fiica mea a fost cu mine, la Neptun", a spus Traian Băsescu, a adăugat că nu a participat la nicio acţiune a MTS, precizând faptul că doar seara s-a dus la concertul trupei Voltaj, cu care are "o relaţie specială", filmând câteva clipuri ale formaţiei.
Posturile de televiziune au difuzat imagini de la evenimentele organizate de MTS cu ocazia Zilei Tineretului în care Elena Băsescu, aflată în campanie electorală, fiind candidat independent la PE, era alături de fostul ministru Monica Iacob Ridzi la un concert în Costineşti.
Procurorul general, Laura Kovesi, cere Camerei Deputaţilor declanşarea procedurilor pentru începerea urmăririi penale faţă de Monica Iacob Ridzi, fostul ministru al Tineretului şi Sportului fiind acuzat de patru infracţiuni în dosarul "2 mai".





















































