Băsescu: Scutul american antirachetă va fi amplasat la Deveselu, în judeţul Olt. Comandantul va fi român

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a decis amplasarea scutului antirachetă american în localitatea Deveselu, din judeţul Olt, sub conducerea unui comandat român, a anunţat preşedintele Traian Băsescu. 

"Al doilea subiect al şedinţei CSAT (de luni n.r.) a fost sistemul american antirachetă. "Practic, din luna februarie a anului trecut, când România a răspuns pozitiv invitaţiei Statelor Unite ale Americii de a fi parte a acestui program de securitate, s-au desfăşurat analize cu privire la locaţia optimă pentru acest sistem de apărare, au fost analizate mai multe locaţii. Vă pot spune că sunt circa 120 de parametri care trebuie îndepliniţi de o astfel de locaţie pentru ca sistemul să fie în deplină siguranţă", a spus Traian Băsescu.

Citiţi şi:

Băsescu: Aeroportul Kogălniceanu şi Portul Constanţa vor fi folosite de SUA pentru tranzitul trupelor şi tehnicii militare americane

Potrivit acestuia, "scutul antirachetă va fi însă amplasat la Deveselu", precizând că s-a discutat cu autorităţile locale din judeţul Olt, care şi-au dat acordul în acest sens.

"Precizez, comandantul bazei este ofiţer român. Nu este vorba de o bază americană, ci de o bază militară a forţelor aeriene române, care este parţial utilizată şi de sistemul antirachetă", a spus el.

Şeful statului a anunţat şi că 200 de militari americani vor fi dislocaţi la baza militară de la Deveselu, iar cifra maximă care poate fi atinsă este de 500 de militari.

"Sistemul antirachetă american este un sistem defensiv, nu este destinat ofensivei. Este un sistem de apărare împotriva rachetelor balistice al teritoriului României şi al SUA. La momentul la care statele membre NATO vor dezvolta scutul antirachetă, aşa cum s-a stabilit la ultimul summit de la Lisabona, şi componenta americano-română va fi integrată acestui sistem. Deocamdată este o tratare bilaterală a sistemului şi repet, baza aeriană Deveslu rămâne sub comanda ofiţerilor din forţele aeriene române", a precizat Traian Băsescu.

Şeful statului a mai făcut precizarea că "elementele scutului antirachetă nu vor fi îndreptate spre Federaţia Rusă".

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) s-a reunit luni seară, la Palatul Cotroceni.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite