Băsescu i-a asigurat pe militari că banii lor vor veni în vară - Update | adevarul.ro

Băsescu i-a asigurat pe militari că banii lor vor veni în vară - Update

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Preşedintele Traian Băsescu le-a transmis astăzi soldaţilor români aflaţi în Afganistan că problemele legate de veniturile militarilor se vor rezolva "în lunile iulie şi august".

"Ştiu că aveţi anumite îngrijorări legate de veniturile militarilor. Vă asigur că în lunile iulie şi august lucrurile vor fi rezolvate", a declarat Traian Băsescu, fără a se referi în mod concret la cele două sporuri pierdute de militari în urma rectificării bugetare.

Preşedintele Traian Băsescu i-a felicitat, astăzi, la Qalat pe militarii români din Batalionul 21 Vânători de Munte Predeal dislocat în Afganistan pentru efortul depus în cadrul misiunilor.

Şeful statului a recunoscut că situaţia din Afganistan este grea, însă le-a spus militarilor că la nivelul conducerii politice a NATO s-a decis ca România să asigure, în continuare, necesarul de forţe pentru câştigarea războiului.

"Nu este cel mai fericit moment al situaţiei operative din Afganistan, dar vă asigur că la nivelul conducerii NATO, la nivelul şefilor de stat şi de guvern decizia care a fost luată a fost să asigurăm necesarul de forţe în Afganistan pentru ca NATO să câştige acest război. Este un război pe care îl ducem în numele lumii civilizate şi pentru a ne apăra libertatea şi securitatea la noi acasă", le-a mai spus Băsescu vânătorilor de munte, relatează Agerpres.

Preşedintele Băsescu a decorat drapelul de luptă al batalionului cu 'Virtutea Militară cu însemn de Război'. Băsescu le-a mulţumit, în mod special, militarilor pentru activitatea depusă în teatrele de operaţii. "Vă mulţumesc pentru ceea ce faceţi aici, pentru ce aţi făcut în Irak, pentru dăruirea şi devotamentul vostru. Decorarea drapelului de luptă este semnul respectului poporului român pentru ceea ce voi toţi faceţi aici. Lupta împotriva terorismului e în acelaşi timp lupta pentru afirmarea Armatei Române ca armată importantă alături de aliaţi", a mai spus şeful statului.

Preşedintele Traian Băsescu a ajuns, astăzi, în Afganistan, însoţit de o delegaţie de generali şi oficiali din Armata Română, unde efectuează o vizită de o zi la militarii români dislocaţi în provincia Zabul.

Şeful statului va participa la ceremonialul militar de la Qalat pentru decorarea drapelului de luptă al Batalionului 21 Vânători de munte cu Virtutea Militară în grad de cavaler, cu însemne de război pentru militari. De asemenea, preşedintele va mai decora un militar american şi 11 militari români. Apoi va merge la Kandahar, unde va avea o întâlnire cu generalul maior De Kruif, comandantul HQ-RCS. Băsescu va depune şi o coroană de flori la Monumentul Militarilor Români care şi-au pierdut viaţa în Afganistan.

Din delegaţie mai fac parte: ministrul Apărării, Mihai Stănişoară, şeful Statului Major General, Gheorghe Maerin, şeful DGIA, Gheorghe Savu, ataşatul militar de la Ambasada SUA, Bruce West şi alţi generali şi oficiali din MApN.

Vizita preşedintelui Traian Băsescu la baza militară din Afganistan are loc la două zile după ce şeful statului s-a întâlnit cu militarii români din Irak.

România contribuie la misiunea din Afganistan cu 962 de militari: 904 în cadrul ISAF (Forţa internaţională de asistenţă pentru securitate a NATO) şi 58 în cadrul Enduring Freedom.

Din 2003 şi până în prezent, 11 militari români şi-au pierdut viaţa şi alţi peste 30 au fost răniţi în Afganistan.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite