Autostrada Soarelui a cedat din cauza traficului
Autostrada Soarelui a cedat, ieri, la kilometrul 21, acolo unde un pod s-a fisurat din cauza traficului intens. Pe acest drum s-a înregistrat un trafic-record de peste 40.000 de maşini pe oră.
Poliţia Rutieră a deviat, ieri seară, traficul pe drumul vechi spre Bucureşti.Tronsonul cu probleme a fost inaugurat în 2004, lucrarea fiind realizată de consorţiul italian Italstrade. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale nu a dat un termen pentru reluarea circulaţiei în zonă.
Calvarul întoarcerii acasă
După câteva zile de circulaţie lejeră, traficul a redevenit supraaglomerat odată cu încheierea minivacanţei de Paşte.
Ieri, încă de la orele prânzului, pe DN1 s-a circulat foarte greu.
Pe această arteră au existat şi câteva blocaje, din cauza unor accidente rutiere, care s-au soldat cu răniri uşoare şi avarierea autovehiculelor. Ambuteiaje s-au înregistrat şi pe DN6 pe sensul de mers dinspre Alexandria către Bucureşti.
Din lipsa unor rute ocolitoare, coloanele de maşini formate pe tronsonul dintre localităţile Ghimpaţi şi Mihăileşti, judeţul Giurgiu, au măsurat mai mult de 10 kilometri.
Argeş. Circulaţia s-a desfăşurat cu greutate şi pe DN65 între Slatina şi Piteşti. Pe tronsonul cuprins între Lunca Corbului şi Autostrada A1, s‑au format cozi de peste 8 kilometri. Aglomeraţia a continuat pe Autostrada Bucureşti-Piteşti, până aseară târziu.
Sibiu. Turiştii care se deplasau pe E 81 spre Râmnicu-Vâlcea au petrecut mai multe ore în trafic, între localităţile Căciulata, Brezoi şi Câineni.
Cluj. Ieri s-a circulat foarte greu pe drumul E60, dinspre Oradea spre Turda. Probleme au fost şi pe tronsonul Suceava–Dej şi Satu
Mare–Zalău.
Timiş. Lipsa unei autostrăzi s-a făcut din plin resimţită în judeţul Timiş. Cele mai mari probleme au fost din cauza traficului european de tranzit, care se descarcă de pe autostrăzile maghiare pe drumurile româneşti din regiune. Cele mai aglomerate drumuri au fost Timişoara–Lugoj şi DN 6, care vine dinspre vama Cenad.
Grupaj realizat cu sprijinul Departamentului Corespondenţi




















































