Aproape 12.000 de artificii, confiscate joi de poliţiştii din Capitală
0Aproximativ 12.000 de articole pirotehnice, de mai multe tipuri, au fost confiscate joi de poliţiştii bucureşteni dintr-un complex comercial din Sectorul 2. Acţiunea de ieri a poliţiştilor din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase face parte dintr-o campanie pentru prevenirea şi combaterea comercializării şi utilizării ilegale a materialelor explozive.
Materialele pirotehnice au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar cele trei persoane care le deţineau sunt în prezent cercetate de poliţiştii Capitalei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuare de operaţiuni fără drept cu articole pirotehnice.
Poliţia Capitalei reaminteşte că orice operaţiune cu articole pirotehnice efectuată de persoane fizice sau juridice, fără a deţine autorizaţie prevăzută de lege, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an.
Prin operaţiune cu articole pirotehnice se înţelege nu numai importul, confecţionarea şi vânzarea acestora, ci şi cumpărarea, deţinerea sau folosirea lor.
La fel ca în anii precedenţi, poliţiştii Capitalei vor acţiona în vederea verificării modului în care persoanele fizice şi cele juridice respectă prevederile legale cu privire la operaţiunile cu articole pirotehnice.
Campanie în perioada sărbătorilor de iarnă
Acţiunile se vor desfăşura în perioada decembrie 2013 – ianuarie 2014 şi vor include activităţi de prevenire, identificare şi sancţionare a nerespectărilor normelor privitoare la operaţiunile cu articole pirotehnice, în scopul evitării apariţiei unor evenimente nedorite.
Tot în cadrul acestor acţiuni, poliţiştii Capitalei vor controla societăţile comerciale ce au efectuat sau care efectuează operaţiuni cu articole pirotehnice, pentru a se asigura de respectarea normelor legale privind regimul materiilor explozive.
Prin activităţile preventive ce sunt planificate a se desfăşura în cadrul acestor acţiuni, poliţiştii bucureşteni au în vedere popularizarea legislaţiei în domeniul materiilor explozive, a consecinţelor încălcării acestor norme, precum şi a efectelor ce pot fi produse în acest fel.
Ce interzice legea
Potrivit legii, orice operaţiune cu articole pirotehnice efectuată de persoane fizice sau juridice, fără a deţine autorizaţie prevăzută de lege, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an.
Singurele articole pirotehnice care pot fi folosite fără a fi necesară o autorizaţie specială sunt cele din categoria 1 – steluţe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, inele de foc care prezintă un risc neglijabil şi nivel de zgomot foarte scăzut.
Sunt exceptate de la această prevedere petardele, pocnitorile, celelalte articole pirotehnice care fac parte din categoriile 2, 3 şi 4, acestea din urmă putând fi folosite numai de către pirotehnicieni într-un cadru organizat.
Poliţiştii „s-au jucat” cu artificii
Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:
Peste 2.000 de materiale pirotehnice au fost confiscate de poliţişti de pe 20 noiembrie şi până marţi, zece persoane fiind cercetate în acest sens. Poliţia Română a demarat o acţiune la nivel naţional, care se numeşte „Foc de artificii”, ce urmăreşte folosirea în mod corespunzător a materialelor pirotehnice, dar şi combaterea infracţiunilor din acest segment.