APMGR trimite o scrisoare deschisă către Victor Ponta
0Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), organismul reprezentativ al companiilor producătoare de medicamente generice din România vă semnalează din nou faptul că, deşi a adus în atenţia guvernului problemele cu care se confruntă această industrie şi soluţiile propuse pentru o aplicare justă a taxei clawback în România, nu s-a luat nicio măsură de reglementare reală şi sustenabilă până acum în acest sens.
Domnului Victor Ponta,
Prim Ministru al României
Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), organismul reprezentativ al companiilor producătoare de medicamente generice din România vă semnalează din nou faptul că, deşi a adus în atenţia guvernului problemele cu care se confruntă această industrie şi soluţiile propuse pentru o aplicare justă a taxei clawback în România, nu s-a luat nicio măsură de reglementare reală şi sustenabilă până acum în acest sens.
Amânarea nejustificată a unei decizii de corectare a mecanismului discriminatoriu prin care se aplică în prezent taxa clawback, în contextul lipsei de dialog dintre autorităţile competente determină dispariţia din piaţă a medicamentelor cu preţuri accesibile.
Totodată, reglementările actuale afectează major operaţiunile industriale ale producătorilor de medicamente generice, împinşi spre insolvenţă de regimul fiscal nesustenabil şi discriminator.
În aceste zile, în care Ministerul Sănătăţii a pus în dezbatere publică un proiect de modificare a OUG 77/2011 care ignoră complet recomandările industriei, ne adresăm dumneavoastră, domnule Prim Ministru, în calitate de şef al Guvernului, pentru a interveni şi a lua decizia politică de a introduce calculul diferenţiat al taxei clawback, de care să beneficieze atât pacienţii cât şi economia României.
Solicitarea pe care v-o adresăm este determinată de faptul că proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG 77/2011 privind taxa clawback, pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii în data de 7 octombrie 2014, ignoră complet propunerile absolut legitime ale producătorilor de medicamente generice de a conveni asupra unui clawback diferenţiat între medicamentele generice şi cele inovative, în contextul în care preţurile acestor două categorii de medicamente sunt reglementate diferit.
Precizăm că introducerea unui coeficent 'p' diferenţiat pentru medicamentele generice, care să coreleze nivelul taxei cu constrângerile de preţ impuse medicamentelor generice (cel mult 65% din preţul inovativului) a fost agreată de reprezentanţii Comisiei Europene şi ai FMI ca fiind neutră din punct de vedere bugetar.
Consecinţa actualului regim fiscal nejustificat de împovărător faţă de producătorii de medicamente generice va fi dispariţia din piaţă a unui număr suplimentar de medicamente cu preţ accesibil şi restrângerea inevitabilă a activităţii de producţie locală, prin concedieri şi blocarea unor investiţii importante.
Companiile membre APMGR au anunţat deja disponibilizarea a 200 de angajaţi până la sfârşitul anului, iar tendinţa va continua în condiţiile menţinerii unui cadru fiscal şi legislativ care descurajează producţia de medicamente.
Subliniem, de asemenea, că măsura actualizării listei de medicamente compensate, o măsură de altfel benefică, nu poate avea loc decât prin suplimentarea corespunzătoare a bugetului pentru medicamente. Conform calculelor APMGR, costurile anuale suplimentare induse de actualizarea listei vor ajunge la circa 2 miliarde de lei în 2016. A acoperi aceste costuri suplimentare exclusiv din taxa clawback înseamnă să distrugi industria farmaceutică cu capacităţi de producţie locală, cu consecinţe negative majore pentru întreaga economie, şi să limitezi dramatic accesul pacienţilor la medicamente cu preţ accesibil pentru că acestea vor dispărea de pe piaţă.
Vă reamintim şi pe această cale, Domnule Prim Ministru, că industria pe care o reprezentăm este un sector industrial strategic pentru România, cu un capital uman valoros, cu o tradiţie îndelungată recunoscută internaţional şi cu un potenţial major de dezvoltare. Companiile membre APMGR au o contribuţie importantă la economia reală. Activităţile lor asigură 8.000 de locuri de muncă în România şi contribuie cu cca. 1,5% la PIB-ul României.
Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România