ANI a sesizat Parchetul în cazul unui inspector de la Serviciul Poliţiei Rutiere Argeş
0ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti cu privire la săvârşirea de către Laurenţiu - Ionuţ Bălan, inspector în cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş, a infracţiunilor de fals în declaraţii, uz de fals şi înşelăciune în formă agravantă.
"Conform prevederilor Legii 144/2007, cu modificările şi completările ulterioare, Agenţia Naţională de Integritate s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că mai mulţi angajaţi ai Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule Argeş au acumulat averi ce depăşesc veniturile realizate", se arată într-un comunicat al ANI.
Agenţia Naţională de Integritate a demarat procedura de investigare a averii lui Bălan, dar şi a familiei acestuia, rezultând că inspectorul de poliţie a completat şi a depus în perioada 2003 - 2007 declaraţii de avere ce conţin date incomplete şi inexacte. În plus, în calitate de mandatar, Bălan a indus în eroare mai mulţi vânzători cu privire la preţul real al terenurilor pe care aceştia doreau să le vândă către sora acestuia, se arată în comunicat. "Bălan Laurenţiu - Ionuţ a folosit documente notariale falsificate, în vederea producerii de consecinţe juridice, respectiv a depus pentru înscrierea de rol agricol un contract de vânzare-cumpărare falsificat, în cuprinsul acestuia fiind înscrisă altă suprafaţă de teren decât cea menţionată în documentele notariale aflate în arhiva notarului Ion Georgescu, încercând astfel să obţină în mod ilegal suprafaţa de 10.000 mp teren arabil", informează comunicatul.
Din cercetările efectuate,ANI susţine că a mai rezultat faptul că Ion Georgescu, în calitate de notar public, a întocmit şi autentificat trei acte de vânzare-cumpărare, inserând în acestea, cu ştiinţă, date necorespunzătoare adevărului. "Aceste fapte au fost apreciate ca fiind indicii temeinice privind săvârşirea de către domnul Ion Georgescu a infracţiunilor de fals intelectual - prevăzută de art. 289, Cod Penal - şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor - prevăzută de art. 246 şi art. 2481 Cod Penal - motiv pentru care s-a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti", informează ANI.























































