Anchetă socială în cazul lui Cristian Vasile, condamnat în dosarul „Trofeul Calităţii“
0
Magistraţii Tribunalului Bucureşti au cerut, miercuri, efectuarea unei anchete sociale în cazul lui Cristian Vasile, condamnat în acelaşi dosar în care Adrian Năstase a primit doi ani de închisoare cu executare, după ce apărătorii acestuia au solicitat amânarea executării pedepsei.
Mihail Cristian Vasile, director general al SC Eurografica SRL, a fost condamnat la şase ani de detenţie în cazul „Trofeul Calităţii".
Judecătorul a dispus, miercuri, efectuarea unei anchete sociale în cazul lui Cristian Vasile, după ce s-a invocat faptul că directorul SC Eurografica SRL este unicul susţinător al familiei. Tribunalul Bucureşti a fixat un nou termen pentru data de 25 iulie.
Tot miercuri, apărătorii lui Cristian Vasile vor depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o contestaţie în anulare pentru prescrierea câtorva fapte.