Ambasadorul SUA s-a întâlnit cu Livia Stanciu şi a reafirmat „sprijin pentru puternicele şi independentele instituţii româneşti de aplicare a legii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ambasada SUA a postat si o fotografie de la intalnirea Hans Klemm -Livia Stanciu
Ambasada SUA a postat si o fotografie de la intalnirea Hans Klemm -Livia Stanciu

Ambasadorul Statelor Unite la Bucuresti, Hans Klemm, s-a întalnit astăzi cu Livia Stanciu, preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie si Justitie. Anunţul a fost făcut pe contul de facebook al Ambasadei americane.

Potrivit postării, în cadrul acestei intalniri, Hans Klemm "şi-a reafirmat sprijinul pentru eforturile României de respectare a statului de drept precum şi pentru puternicele şi independentele instituţii româneşti de aplicare a legii şi organisme judiciare”.

Hans Klemm a prezentat luni preşedintelui Klaus Iohannis scrisorile de acreditare a sa ca ambasador al SUA la Bucureşti. Diplomatul a avut întâlniri şi cu premierul Victor Ponta, cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şi preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.
Hans G. Klemm a depus jurământul în calitate de ambasador al Statelor Unite ale Americii în România, pe 17 septembrie, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la sediul Departamentului de Stat, în prezenţa secretarului de Stat, John Kerry, şi a ambasadorului desemnat al României în SUA, George Maior.

Cine este Hans Klemm


Hans G. Klemm, diplomat de carieră, a fost consilier al subsecretarului pentru Management, la Departamentul de Stat. Anterior, în perioada 2012-2015, el a fost principalul asistent al secretarului în Biroul pentru Resurse Umane al Departamentului de Stat, iar înainte de această funcţie a ocupat postul de coordonator pentru Statul de Drept şi Respectarea Legii la ambasada din Kabul, în Afganistan (2010-2012).

Klemm a fost ambasador al Statelor Unite în Timorul de Est din 2007 până în 2010 şi ofiţer de rangul doi pentru Afaceri Economice la Ambasada americană din Tokyo, în perioada 2006-2007. Din 2004 până în 2006, el a fost director adjunct al Biroului pentru Dezvoltarea carierei, în Biroul pentru Resurse Umane.

Între 2000 şi 2001, Klemm a fost director adjunct al Biroului pentru UE şi Afaceri Regionale din cadrul Biroului pentru Afaceri europene şi eurasiatice. Klemm a ocupat şi poziţii în Germania, Japonia, Coreea de Sud şi Trinidad Tobago, în cadrul Departamentului de Stat.
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite