Alte opt oraşe salută apariţia “Adevărului de Seară”
“Adevărul de Seară”, singurul cotidian gratuit de după-amiază din România, a fost lansat ieri cu succes în alte opt oraşe din ţară. Ediţiile de Reşiţa, Botoşani, Baia Mare, Târgu Mureş, Suceava, Ploieşti, Deva şi Hunedoara au fost salutate de cititori cu entuziasm şi curiozitate.
“Adevărul de Seară”, editat de Adevărul Holding, a ajuns să fie distribuit în 15 oraşe cu o populaţie totală de 4,5 milioane de locuitori. Tirajul total pe care îl atinge în prezent este de aproximativ 350.000 de exemplare pe zi. Acest lucru îl poziţionează deja pe primul loc în topul tirajelor la nivel naţional.
„E gratis? Nu se poate!“
Aceasta a fost reacţia primei cititoare a cotidianului “Adevărul de Seară” Reşiţa. Şi nu este singura. Toţi cei care şi-au luat primul număr îşi puneau aceeaşi întrebare. Pentru prima oară, începând de ieri în municipiu există o publicaţie care aduce ştirile zilei aproape în timp real. Urnele de distribuţie amplasate în cele mai importante puncte ale municipiului au fost deja reperate de cetăţeni înainte ca ziarul să apară. Ieri, în jurul orei 16.00, aceştia au citit cele mai noi ştiri în primul număr al cotidianului “Adevărul de Seară”.
Iniţiativă foarte bună
Botoşănenii care au văzut prima ediţie a „Adevărului de Seară” au spus că este o iniţiativă foarte bună pentru că astfel pot afla mai repede ultimele noutăţi. „E foarte bine că a apărut un astfel de ziar de după amiază şi salut iniţiativa Adevărului. Vă urez mult succes şi sper ca acest ziar să aibă viaţă cât mai lungă”, spune Traian Dumitraş, 48 ani, muncitor.
„Salut!” de la băimăreni
Interesul pentru ziar şi l-au arătat şi persoane care nu se declară consumatori de presă scrisă. „Un ziar gratuit şi cu multe informaţii utile mă interesează”, afirmă Mihaela Breban, 35 de ani, care susţine că nu obişnuia să cumpere ziare. Cititorii de gazete cu state vechi au fost şi mai plăcut surprinşi de produs. „În drum spre serviciu trec zilnic pe lângă o cutie „Adevărul”. Ziarul e super OK, îmi place foarte mult, cu siguranţă îl voi mai citi”, declară Marius Paşca, 23 de ani. „E o iniţiativă foarte bună. În felul acesta, ştirile ajung la cetăţeni într-un timp foarte scurt, ceea ce e foarte bine. Şi văd că ziarul e plin de informaţii”, opinează Luminiţa Alexa, o băimăreancă de 37 de ani.
„Adevărul de Seară” le place şi târgumureşenilor
Primii cititori care au luat ziarul s-au grăbit să se aşeze pe băncile de pe spaţiul public, pentru a-l răsfoi. „Ne place, e important să ştim ce se întâmplă. Mie îmi place să citesc. Aş vrea să citesc de toate, sport, dar şi politică, mai ales acum, după alegeri, ca să ştiu ce fac oamenii aceia” , a declarat Kiss Alexandru. Târgumureşenii au fost şi ei surprinşi că primesc un ziar gratuit cu atât de multe informaţii. „Este foarte interesant acest mod de a da ziarul oamenilor. E foarte bine că o să avem aşa ziar. Vreau să citesc despre fotbal şi ce se întâmplă cu tinerii”, Fullop Antal, pensionar.
Curiozitate la Suceava
Tirajul primului număr din „Adevărul de Seară”, ediţia de Suceava, s-a epuizat în câteva zeci de minute de la apariţie. Sucevenii au întâmpinat noul ziar de pe piaţa locală cu interes şi curiozitate. “Nu ştiam că o să apară un cotidian nou la noi în oraş, dar mă bucur că există. Cred că e bine să apară o publicaţie nouă şi la Suceava. La prima vedere, arată foarte bine. O să-l studiez când ajung acasă”, ne-a declarat Matilda Ionaşcu, educatoare. La Suceava, „Adevărul de Seară” se distribuie în marile centre comerciale din municipiu, în câteva zeci din punctele centrale ale oraşului, precum şi în magazinele din reţeaua Mopan.
Debut apreciat la Ploieşti
„Adevărul de Seară” şi-a făcut debutul şi pe piaţa media din Ploieşti. Cotidianul gratuit a putut fi găsit la standurile amplasate în supermarketuri şi în multe puncte stradale din municipiu, stârnind interesul localnicilor. „Ziarul arată bine, iar în momentul ăsta e foarte bine că e gratuit. O să-l mai iau, în drum spre casă”, declară Carmen Ştefan. „E super că are doar informaţiile care ne interesează pe noi, nu ştiri care nu ne privesc. Cu taxa auto aş vrea să ştiu ce mai e nou, ce se mai întâmplă prin Primăria Ploieşti”, spune Iulian Cârlig.
Primul număr, epuizat în 15 minute la Deva şi Hunedoara
Cititorii de presă scrisă din cele două oraşe au fost aseară de trei ori surprinşi: o dată pentru cum arată „Adevărul de Seară”, a doua oară pentru că se distribuie gratuit şi a treia oară pentru că are informaţia cea mai proaspătă, la zi. Primul număr a fost epuizat rapid, locurile special amenajate pentru distribuţie rămânând goale în circa 15 minute. Aflând că suntem de la „Adevărul de Seară”, trei cititori, fidelizaţi „instant”, s-au oferit să-i fotografiem împreună cu primul număr al cotidianului.




















































