A recunoscut la DNA delapidarea Camerei de Comerţ. Cornelia Ştefănescu a fost de acord cu o condamnare la 2 ani de închisoare cu suspendare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fosta şefă a cancelariei Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Cornelia Liliana Ştefănescu, a recunoscut la DNA acuzaţiile de delapidare în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată. Femeia a fost de acord cu o condamnare la 2 ani de închisoare cu suspendare.

Potrivit procurorilor, faptele de care a fost acuzată Cornelia Liliana Ştefănescu sunt strâns legate de o anchetă în care este implicat fostul preşedinte al CCIR, Mihail Vlasov. 

„În perioada 2008-2014, inculpatul Vlasov Mihail, în calitate de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României – C.C.I.R., abuzând de prerogativele funcţiei deţinute, a întreprins demersuri pentru promovarea unor interese private, în detrimentul entităţii pe care o reprezintă, cu repercusiuni negative în planul climatului investiţional, reducând, totodată, eficienţa măsurilor adoptate la nivel public pentru susţinerea şi dezvoltarea economică internă”, arată procurorii.

Prejudiciul este uriaş

Astfel, în perioada respectivă, Vlasov şi alte persoane din conducerea Camerei şi a S.C. Romexpo S.A., printre care şi Ştefănescu  Cornelia ar fi produs prejudicii patrimoniilor celor două organizaţii:

  • prejudiciul total cauzat bugetului C.C.I.R. este de 54.342.145 lei,
  • prejudiciul total cauzat bugetului S.C. Romexpo S.A. este de 6.086.741 lei.


„Concret, inculpata Ştefănescu  Cornelia - Liliana, în calitatea anterior amintită, în baza împuternicirii primită din partea preşedintelui C.C.I.R., a semnat trei contracte prin care au fost direcţionate fonduri din bugetul acestei instituţii către diverse persoane şi societăţi, în scopul sprijinirii intereselor de afaceri ale acestuia din urmă sau ale unor membri de familie ai acestuia”, arată procurorii.

„Este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate”

În prezenţa apărătorului ales, Ştefănescu  „a declarat expres că recunoaşte comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia”. Este vorba de 2 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

„Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata Ştefănescu  Cornelia - Liliana va presta, o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în cadrul Primăriei în raza căreia are stabilit domiciliul sau locuieşte în fapt”, mai arată DNA.

Dosarul de urmărire penală privind pe inculpata Ştefănescu  Cornelia – Liliana, împreună cu acordul  de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise la Tribunalul Iaşi.

Ancheta continuă în cazul familei Vlasov

În acelaşi dosar continuă efectuarea de acte de urmările penală faţă de Mihail Vlasov, Ingrid Vlasov şi Marian Nedelcu. În perioada 2008 - 2009, Ingrid Vlasov în calitate de administrator al S.C. Ingrid Vlasov S.R.L., a încheiat două contracte de cesiune neexclusivă a drepturilor de autor cu Camera de Comerţ şi Industrie a României, în baza cărora a încasat suma totală de 20.595 lei, pentru prestaţii ce nu au justificare economică pentru această instituţie publică.

Obiectul contractelor a constat în cedarea dreptului de reproducere şi difuzare a imaginii firmei lui Vlasov. ”Aceste contracte nu aveau justificare economică, nerezultând necesitatea sau vreun avantaj pentru Camera de Comerţ şi Industrie a României ca imaginea firmei S.C. Ingrid Vlasov S.R.L. să apară în Buletinul Oficial al Camerei, cu atât mai mult cu cât instituţia publică respectivă percepea şi percepe tarife de la firmele care vor să apară în paginile acestei publicaţii (tariful practicat este între 50 şi 3.500 de euro/apariţie, în funcţie de dimensiunea şi poziţionarea reclamei)”, se arată într-un comunicat al DNA.

În perioada 2009 - 2012, Marian Nedelcu, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, a încheiat două contracte de colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie a României prin care a beneficiat de suma 220.780 de lei, achitată integral, fără ca prestaţiile să fi fost realizate.

Contracte pe bandă rulantă

De asemenea, la data de 5 septembrie 2012, Marian Nedelcu, în aceeaşi calitate, a încheiat un contract cu S.C. Romexpo S.A. având ca obiect închirierea imobilului ”Casa Leda” şi a terenului aferent, la preţul de 500 lei/lună, fără TVA, pentru casă, în preţul chiriei fiind inclusă şi valoarea utilităţilor, şi de 0,1 euro/mp/lună pentru teren.

Valoarea totală a prejudiciului cauzat, reprezentând venituri nerealizate precum şi costul utilităţilor suportate din bugetul S.C. Romexpo S.A. pentru perioada septembrie 2012 - octombrie 2014, este de 109.025 de lei.

La data de 12 decembrie 2013, Marian Nedelcu, în nume personal, a încheiat cu S.C. Romexpo S.A. promisiunea de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul ”Casa Leda” la preţul de 100.000 euro, la care se adaugă TVA.

În plus, la data de 12 decembrie 2013, suspectul Nedelcu Marian, tot în nume personal, a încheiat cu Camera de Comerţ şi Industrie a României un contract de închiriere pentru terenul în suprafaţă de 2.900 mp (aflat în incinta S.C. Romepxo S.A.), tot la un preţ derizoriu, valoarea totală a prejudiciului cauzat bugetului instituţiei publice, reprezentat de venituri nerealizate în perioada decembrie 2013 - iunie 2014, fiind de 39.617 lei.

 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite