A debutat apelul în dosarul în care fostul ministru Monica Iacob Ridzi a fost condamnat la închisoare pentru corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul ministru al Tineretului şi Sportului Monica Iacob Ridzi este aşteptată, pe 8 decembrie la următorul termen al apelului făcut de aceasta la Curtea Supremă în dosarul în care a fost condamnată la închisoare pentru fapte de corupţie.

Monica Iacob Ridzi a fost condamnată, în 28 ianuarie, de Curtea Supremă, la cinci ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Naţională a Tineretului, decizia nefiind definitivă.

În acelaşi dosar, judecătorii au decis condamnarea Ioanei Elena Vârsta, fostul consilier personal al lui Ridzi, tot la cinci ani de închisoare cu executare pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice şi trei ani interzicerea unor drepturi.

Mai mult, Curtea Supremă stabilit să menţină sechestrul pus în decembrie 2010 de DNA asupra mai multor proprietăţi deţinute de fostul ministru, respectiv, un apartament din Petroşani, cu valoare de 140.681,17 de lei, a unei jumătăţi din casa deţinută în coproprietate de Ridzi în comuna Scărişoara, judeţul Olt, un teren intravilan în suprafaţă de 3.005 metri pătraţi cu valoare de 136 de lei şi o construcţie cu valoare de 126.000 de lei.

De asemenea, Instanţa Supremă a menţinut măsurile asiguratorii dispuse în 21 iulie 2009 de DNA prin care s-a pus sechestrul asupra mai multor sume de bani în valoare totală de 1.151.204,15 de lei descoperite în conturile societăţii Artisan Consulting şi Compania de Publicitate Mark, în prezent Brandvision Media şi Compania de Publicitate Brandvision, şi provenite din cele încasate de la MTS.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite