20 de maşini depozitate în garajele Gărzii Financiare au fost distruse de un puternic incendiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

20 de maşini au luat foc, vineri după-amiază, în două dintre depozitele Gărzii Financiare, de pe Bulevardul Timişoara din sectorul 6 al Capitalei. Potrivit unor surse din cadrul anchetei, autoturismele care au ars se aflau în custodia statului după ce au fost confiscate de inspectori fiscali şi vameşii bucureşteni. O echipă de anchetă formată din poliţişti şi pompieri încearcă să afle dacă focul a fost pus de o mână criminală.

Pompierii au intervenit cu zece autospeciale cu apă şi spumă, dar şi cu două echipaje de descarcerare şi unul de prim-ajutor, a declarat Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti. 

"Incendiul a fost semnalat printr-un apel făcut la 112, la ora 17.15. Suprafaţa afectată este de aproximativ 500 de metri pătraţi", a precizat Daniel Vasile.

Pe toată perioada intervenţiei, zona a fost izolată pentru a înlesni intrarea maşinilor de pompieri. Circulaţia mijloacelor de transport în comun nu a fost însă afectată. 

Potrivit unor surse din cadrul anchetei, cel mai probabil focul a fost pus de o mână criminală.

    

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite