130 de persoane urmărite şi 46 de maşini, găsite în România şi în statele Schengen

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Persoane căutate de poliţiştii români, găsite în ultima săptămână FOTO Adevărul
Persoane căutate de poliţiştii români, găsite în ultima săptămână FOTO Adevărul

Peste 13 de persoane date în urmărire, ale căror semnalmente au fost introduse în Sistemul Informatic Schengen şi 46 de maşini căutate pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în anchete au fost găsite în ultima săptămână, informează Poliţia Română.

În perioada 26-31 mai, 133 persoane şi 46 de autoturisme care fac obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen (SIS) au fost identificate de poliţiştii români şi străini, în urma cooperării prin Biroul SIRENE, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.

Poliţiştii români au găsit 88 de persoane, dintre care 16 aveau emise pe numele lor mandate europene de arestare, 44 erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară, iar o alta era semnalată ca fiind dispărută.

Totodată, în România au fost găsite 40 de autoturisme căutate de ţări Schengen pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cursul procedurilor penale, precum şi trei documente de identitate emise de alte state.

Autorităţile străine au identificat pe teritoriul lor 45 de persoane căutate de poliţiştii români. Dintre acestea, 23 erau urmărite de Poliţia Română în baza unor mandate europene de arestare, o persoană era semnalată ca fiind dispărută şi opt erau căutate pentru a participa la o procedură judiciară.

De asemenea, în statele Schengen au fost găsite şase autovehicule semnalate de autorităţile române în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cursul procedurilor penale, precum şi două documente de identitate semnalate de România.

Sistemul informatic SIRENE este destinat stocării informaţiilor de către autorităţile române şi schimbului de date între acestea şi sistemul comun european de urmărire poliţienească transfrontalieră, respectiv SIS, un element determinant pentru procesul de aderare a României la spaţiul Schengen.

Acesta conţine date minime despre persoanele sau bunurile urmărite în cadrul unei proceduri judiciare, iar datele şi informaţiile suplimentare ce pot conduce la localizarea acestora sunt obţinute prin intermediul Birourilor SIRENE constituite la nivelul fiecărui stat membru Schengen.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite