Studenţii, revoltaţi de perspectiva cazării refugiaţilor în campusurile universitare: „Nu ajung locurile nici pentru noi”
0
Organizaţiile studenţeşti atrag atenţia asupra deficitului de locuri de cazare cu care se confruntă universităţile din România - aproximativ un sfert dintre studenţii care au nevoie de un loc de cazare neputând beneficia de acest drept - şi consideră că decizia guvernului de a solicita universităţilor să pună la dispoziţie locuri de cazare din căminele lor pentru refugiaţi este una pripită şi nefericită.
„Deşi înţelegem şi rezonăm problemele cu care se confruntă refugiaţii şi apreciem preocuparea autorităţilor pentru a-i sprijini, considerăm că se pot găsi soluţii mult mai potrivite pentru cazarea acestora, care să nu afecteze nicio categorie socială din România„, se arată într-un comunicat ANOSR.
În contextul sosirii în Europa a sute de mii de refugiaţi sirieni, Ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, prof. univ. dr. Sorin Mihai Cîmpeanu, a solicitat universităţilor din ţară să pună la dispoziţie locuri de cazare din căminele studenţeşti pentru a fi oferite ca adăpost pentru aceştia.
Astfel, ANOSR solicită universităţilor din România să aibă ca principală prioritate oferirea locurilor de cazare pentru toţi studenţii care solicită acest lucru şi asigurarea de condiţii decente de trai în căminele lor. În fiecare an, universităţile din România înregistrează un mare deficit de locuri de cazare, privând câteva zeci de mii de studenţi de acest drept al lor.
Conform unei analize a ANOSR, în prezent aproximativ un sfert din numărul total de studenţi care solicită un loc de cazare nu beneficiază de acest drept. Aceasta este şi una dintre principalele cauze ale abandonului şcolar, deoarece mulţi studenţi care nu beneficiază de un loc de cazare în căminele universităţilor, deşi au mare nevoie de acest lucru, nu îşi permit să plătească chiria unui apartament sau taxa de cazare dintr-un cămin privat şi sunt nevoiţi să renunţe la studii şi să revină în localităţile lor de domiciliu. De asemenea, deşi au posibilitatea legală să ofere subvenţii pentru cazare studenţilor care nu locuiesc într-un cămin studenţesc, universităţile nu promovează acest lucru şi nu asigură nici acest drept al studenţilor.
„Mai mult decât atât, în încercarea de a acoperi deficitul locurilor de cazare, universităţile practică 'supracazarea', adăugând paturi suplimentare în camere, peste norma pentru care au fost proiectate, căminele devenind astfel suprapopulate. Aglomeraţia completează perfect lipsa condiţiilor decente de trai din anumite cămine de stat, mobilierul vechi, toaletele comune, prezenţa igrasiei, a insectelor sau a rozătoarelor, unele cămine devenind astfel focare de infecţie şi ameninţând sănătatea studenţilor care sunt nevoiţi să locuiască acolo”, susţin reprezentanţii ANOSR.
Studenţii nu-şi mai pot permite un loc la cămin
În plus, un alt studiu al ANOSR relevă faptul că în ultimii doi ani taxele de cazare percepute de universităţi au crescut constant în mai mult de jumătate dintre situaţii, în cele mai multe cazuri nerespectându-se prevederea legală prin care un cămin nu îşi poate încheia balanţa de venituri şi cheltuieli având profit.
„Principală cauză a acestei situaţii nefericite cu privire la locurile de cazare pentru studenţi este reprezentată de alocarea insuficientă de fonduri guvernamentale pentru renovări, investiţii şi construcţii de noi spaţii de cazare. Paradoxal, chiar şi atunci când există bani pentru investiţii, aceştia nu sunt alocaţi de guvern transparent şi în funcţie de necesităţile reale ale sistemului, ci preferenţial, „pixier” şi fără niciun criteriu clar stabilit”, consderă studenţii.
Astfel, ANOSR atrage atenţia Ministrului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice şi rectorilor universităţilor din România asupra faptului că există probleme fundamentale legate de cazarea studenţilor în căminele de stat şi că soluţionarea acestora trebuie să fie prioritară, pentru a combate abandonul şcolar şi pentru a oferi condiţii de trai şi studiu corespunzătoare unei ţări europene a secolului XX.
„Suntem conştienţi de situaţia nefericită în care refugiaţii sirieni se găsesc în prezent şi apreciem iniţiativa guvernului de a lua măsurile necesare sprijinirii acestora, ba chiar milităm pentru ca aceştia să fie sprijiniţi de statul român şi de instituţiile Uniunii Europene să treacă peste aceste momente dificile, însă considerăm că o problemă nu se rezolvă provocând altele. Atâta timp cât o universitate se confruntă cu un deficit de locuri de cazare şi nu poate răspunde tuturor solicitărilor primite de la studenţi în acest sens, considerăm că acea universitate trebuie să se preocupe prioritar de cazarea propriilor studenţi. Suntem convinşi că la o analiză mai atentă se vor putea găsi alte soluţii de cazare a refugiaţilor, care să nu aducă deservicii niciunei alte persoane”, potrivit ANOSR.
Preşedintele ANOSR: „Ministrul Educaţiei s-a grăbit”
„Este inacceptabil ca în România europeană a anului 2015 încă să mai vorbim de studenţi care nu beneficiază de un loc de cazare într-un cămin studenţesc, de studenţi care locuiesc 5-6 într-o singură cameră, de camere de cămin pline de igrasie şi de gândaci care învaţă cot la cot cu studenţii. Ne-ar plăcea să vedem nişte investiţii serioase din partea guvernului în acest domeniu şi nişte fonduri alocate transparent, după nişte criterii publice bine stabilite şi în funcţie de o analiză a necesităţilor reale ale studenţilor.
Criza refugiaţilor provoacă multă emoţie în întreaga Europă şi iată că din cauza acestei situaţii nefericite am ajuns să aducem din nou în atenţia opiniei publice situaţia căminelor studenţeşti din România. Considerăm că ministrul educaţiei s-a grăbit atunci când a cerut universităţilor să ofere locuri de cazare pentru refugiaţi. Suntem convinşi că există soluţii mult mai constructive pentru a veni în sprijinul acestora, şi aş putea aminti acum doar de multe internate de liceu care acum sunt nefolosite sau, mai ales, de multe unităţi militare care acum sunt goale. Ne dorim ca refugiaţii să beneficieze de tot sprijinul statului român şi să reuşească să treacă peste momentele dificile cu care se confruntă acum, dar, în acelaşi timp, ne dorim ca studenţilor din România să le fie respectate drepturile fundamentale şi să le fie asigurat accesul la educaţie fără bariere”, a declarat Vlad Cherecheş, preşedintele ANOSR.
UNSR: „Un loc acordat unui refugiat este un loc în minus pentru studenţi”
Şi Uniunea Naţională a Studenţilor din România a reacţionat la ordinul ministrului Educaţiei şi aminteşte că „nici măcar studenţii merituoşi din România nu beneficiază de un astfel de tratament, ei plătind atât căminul, cât şi mâncarea din bursa insuficientă pe care o primesc”.
„Apreciem eforturile pe care statul român le face pentru susţinerea refugiaţilor şi sprijinim această susţinere, însă nu putem să nu gândim logic şi să afirmăm că un loc în cămin acordat unui refugiat înseamnă un loc în minus pentru studenţi, un loc ce, de multe ori, din păcate, este decisiv în continuarea sau / şi terminarea studiilor superioare. Susţinem primirea refugiaţilor în România, dar nu în căminele studenţeşti. Credem că se pot găsi alte soluţii, care să nu afecteze cazările ce se apropie vertiginos", a spus Nicolae Tunsoiu, preşedintele UNSR.