Student la Tehnici spaţiale în Franţa: „Mă consider un produs al sistemului educaţional românesc“
0
Gala Ligii Studenţilor Români în Străinătate aduce în atenţia societăţii din România, valoarea tinerilor plecaţi la studii, care ne reprezintă ţara cu succes. "Adevărul" a stat de vorbă cu câţiva dintre finaliştii de la Gala LSRS. George Potrivitu este un tânăr cu un parcurs educaţional mai special chiar şi pentru un student în străinătate. A studiat inginerie aerospaţială în Italia, Suedia, Germania şi Franţa.
A urmat cursurile Academiei Tehnice Militare din Bucureşti, unde a studiat inginerie aerospaţială cu o specializare în aeronave şi motoare de aviaţie, dar cercetare pentru licenţă a făcut-o în Italia în domeniul propulsoarelor cu efect Hall. Acum studiază un masterat în ştiinţe şi tehnologii spaţiale, care l-a plimbat prin mai multe ţări: Germania, la Universitatea din Würzburg, în Suedia, la Campusul Spaţial din Kiruna al Universităţii de Tehnologie din Luleå, iar acum în Franţa la Universitatea Paul Sabatier din Toulouse.
Adevărul: Povesteşte-ne parcursul tău educaţional, ce liceu ai absolvit, de ce ai ales să pleci la studii în străinătate?
George Cristian Potrivitu: În 2010 am absolvit Colegiul Naţional Ştefan cel Mare din Târgu Neamţ la profilul real, specializare matematică – informatică. În timpul liceului pasiunea mea pentru astronomie a ajuns la cel mai înalt nivel, datorită dăruirii cu care profesorul meu de matematică, doamna Mihaela Beca, m-a îndrumat. Am trecut de la simplul privit al stelelor, planetelor, recunoaşterea constelaţiilor sau observarea eclipselor, la studiul teoretic al astronomiei şi astrofizicii, totul opţional, ţinând cont că materia nu se afla în curiculă. Am reuşit împreună cu alte două colege să câştigăm o foarte muncită menţiune la unul din concursurile cele mai importante de astronomie teoretică, Catch a Star, organizat de European Southern Observatory, în 2008. Apogeul l-am atins prin participările la faza naţională a Olimpiadei de Astronomie şi Astrofizica din 2009 şi 2010.
În alegerea facultăţii a mai contat şi pasiunea mea pentru aviaţie şi tehnologii spaţiale: aeronave, motoare rachetă, sateliţi şi sonde spaţiale. Mi-aş fi dorit ca şi studiile de licenţă să le desfăşor în străinătate, însă un cumul de factori mi-a stăvilit avântul de atunci. Rămas în ţară am urmat cursurile Academiei Tehnice Militare din Bucureşti, studiind inginerie aerospaţială cu o specializare în aeronave şi motoare de aviaţie. Consider că această şcoală oferă cel mai bun parcurs educaţional în domeniul ingineriei aerospaţiale din România, la momentul de faţă. În timpul studiilor de licenţă am avut şansa să particip la două proiecte de cercetare, în Franţa şi în Italia, ambele finanaţate prin burse Erasmus. De asemenea, cercetarea pentru lucrarea de licenţă am realizat-o în Italia, în domeniul propulsoarelor cu efect Hall. Am absolvit ca şef de promoţie al promoţiei 2014 de ingineri – ofiţeri a acestei şcoli, fiind apoi acceptat la programul de dublu – masterat în ştiinţe şi tehnologii spaţiale pe care sunt pe cale să îl termin anul acesta (cunoscut şi sub numele de Space Master). Programul mi-a oferit şansa să studiez în Germania, la Universitatea din Würzburg, în Suedia, la Campusul Spaţial din Kiruna al Universităţii de Tehnologie din Luleå, iar acum în Franţa la Universitatea Paul Sabatier din Toulouse. Mai mult, pentru stagiul de pregatire al tezei de masterat am fost acceptat la Laboratorul de Propulsie Electrică Spaţială al Agenţiei Spaţiale Japoneze.
Cum ai descoperit limba franceză?
Ah, e o poveste lungă! Pe când eram la grădiniţă ai mei parinţi mi-au dăruit primul meu atlas geografic. Acesta atlas avea la paginile ce reprezentau hărţile fizice ale diferitelor state sau regiuni de pe glob şi mici desene cu cele mai importante obiective turistice din acele regiuni sau pur şi simplu imagini iconice. Franţa ocupa singură două pagini ale atlasului, iar în josul paginilor era un spendid desen cu o grupă de ciclişti, participanţi în Turul Franţei, având în prim plan un camp de floarea soarelui. De asemenea mai erau desene cu Turnul Eiffel, Podul Grand şi o tânară din Bretania îmbrăcată în costum tradiţional. Am fost fascinat de acele mici desene şi am visat cu ochii deschişi că într-o bună zi voi ajunge să şi vad aceste locuri, în realitate. Studiul efectiv al limbii franceze a venit mult mai târziu, în clasa a cincea. Deşi în cei patru ani ai şcolii generale nu am reuşit să îmi însuşesc nici măcar cele mai simple conversaţii, eram totuşi un membru de bază al micuţului cor al şcolii ce avea în repertoriu doar cântece franţuzeşti, ca Frère Jacques, Au claire de la lune, Cadette Rousselle şi bineinţeles, La Marseillaise! La liceu s-a petrecut adevărata descoperire a limbii franceze!
După ce profesorul de franceza mi-a făcut un 3 drept cadou de Crăciun, am început să învăţ limba franceză, mai ales gramatica, pe care pot spune că am ajuns să o stăpânesc foarte bine. Primul contact real cu limba franceză vorbită a venit câţiva ani mai târziu, în vara anului 2009, când pentru o lună am fost animator într-un centru de vacanţă pentru elevii francezi, în micul orăşel Saint-Just-Saint-Rambert din departamentul Loire. Apoi Franţa a devenit o destinaţie a fiecărui an, fiind de două ori manager de tabere internaţionale de voluntari, pentru Asociaţia Jeunesse et Recontruction de la Paris, în Savoia şi în Bretania de Sud, cât şi prin desfăşurarea proiectului de cercetare în domeniul lubrificaţiei ex-poro hidrodinamice la Angouleme, ca student al Universităţii din Poitiers. Acum îmi desfăşor cel de-al doilea an de masterat la Toulouse, aşa că Franţa este ca o a doua casă pentru mine. Am vizitat destul de multe locuri magnifice, şi spre ruşinea mea, mai multe decât am vizitat în România. Însă mi-am promis că acest fapt nu va rămâne aşa pentru mult timp!
Ce studiezi în Franţa?
Acum sunt student la Universitatea Paul Sabatier din Toulouse unde sunt parte a unui program de masterat în technici spaţiale şi intrumentaţie satelitară, un program de „master 2 professionnel” care îmi va aduce a doua diplomă de master, pe lângă cea oferită de unievrsitatea mea „mamă” din Suedia, în tehnologii spaţiale. Programul de la Toulouse este bazat pe experiment, încluzând în curiculă multe ore de laborator unde avem şansa să testăm majoritatea noţiunilor teoretice învăţate.
Recunosc însă că îmi este foarte greu să trec peste anumite prejudecăţi pe care marea masă a populaţiei din Franţa le are cu privire la români şi nu numai.(...) Eu vreau să cred că am reuşit să fiu un mic exemplu pentru cei care m-au înâlnit. Schimbarea mentalităţii maselor, sau înlăturarea prejudecăţilor şi a ignoranţei în general, nu poate sta în mâinile unor indivizi, cheia se găseşte chiar în sistemul educaţional francez, cum îşi „creşte” Franţa cetăţenii şi mai mult în sensul comun/ bunul simţ cultivat în familiile franceze.
Cum te-ai adaptat la societatea franceză?
Nu mi-a fost foarte greu, să fiu sincer, asta şi pentru faptul că am început să „gust” din societatea franceză puţin câte puţin, prima dată o lună, apoi în fiecare an câteva săptămâni, până a ajunge să locuiesc acolo pentru mai multe luni. Nu pot spune că mă simt exact ca acasă, ceea ce pot spune de exemplu despre Italia, însă simt că am reuşit să mă integrez repede şi bine (cunoaşterea limbii şi a unor detalii privind cultura franceză a contat enorm), fiind asimilat de către cei din jurul meu. Am fuzionat cu bucătăria franceză şi cu stilul lor de viaţă şi asta m-a ajutat să mă adaptez cu uşurinţă. Sunt un mare împătimit al gătitului şi nu cred că e un loc mai bun în care să experimentezi asta deât Franţa (poate că sunt părtinitor, parcă şi în Italia mi-a fost tare bine la capitolul asta)! Viaţa culturală este una foarte intensa şi relativ accesibilă chiar şi pentru bugetul unor studenţi, iar asta mă bucură mult şi îmi oferă şansa să cresc spiritual.
Ai avut vreodată probleme fiindcă eşti român?
Asta e cu adevărat o întrebare spinoasă! S-au scris esee interminabile despre viziunea un pic distorsionată pe care „La Grande Nation” o are nu doar asupra românilor dar şi a altor naţionalităţi. Probleme în adevăratul sens al cuvântului nu am avut. Însă m-am lovit de ignoranţa unora cu privire la „toţi cei din estul Europei” (de parcă toate naţiunile est – europene ar fi „o apă şi un pământ”), faptul că unii nu ştiu absolut nimic despre cultura noastră, sau că suntem latini şi nu slavi şi că vorbim o limbă care este soră cu limba franceză, cu rădăcini latineşti. Astfel de „mici” inacurateţi pot fi uneori trecute cu vederea. Recunosc însă că îmi este foarte greu să trec peste anumite prejudecăţi pe care marea masă a populaţiei din Franţa le are cu privire la români şi nu numai. Nu o să le enumar pentru că le ştim cu toţii. Mă aprind de fiecare dată şi le explic cât de mult am iubit noi, ca popor, Franţa şi cum am considerat-o întotdeauna o naţiune „soră”, un far spre o societate mai bine organizată (a se vedea sistemele societăţii româneşti – educaţional, politic, judiciar, de apărare şi securitate – care sunt copii ale celor franceze) şi totuşi, în ultimele decenii românii numai bine nu sunt priviţi în Franţa. Repet, este o problematică de masă şi nu de individ. Eu vreau să cred că am reuşit să fiu un mic exemplu pentru cei care m-au înâlnit. Schimbarea mentalităţii maselor, sau înlăturarea prejudecăţilor şi a ignoranţei în general, nu poate sta în mâinile unor indivizi, cheia se găseşte chiar în sistemul educaţional francez, cum îşi „creşte” Franţa cetăţenii şi mai mult în sensul comun/ bunul simţ cultivat în familiile franceze.
Vrei să te întorci în ţară?
Fiind un absolvent al unei intituţii de învăţământ superior militar, sunt deja încadrat în sistemul de apărare şi securitate naţională. Îmi doresc mult să reuşesc să profesez în domeniul tehnologiilor spaţiale şi mai ales al propulsiei electrice spaţiale, domeniu în care mă pregatesc intens de doi ani şi jumătate. Sunt conştient că în ţară în acest domeniu nu aş putea profesa, la acest moment. Mai mult, cunoştinţele mele adunate în acest timp nu îmi sunt suficiente pentru a iniţia singur o cercetare în acest domeniu, aşa că aş prefera ca mai întâi să adun suficientă experienţă, să învăt de la altii şi să stâng cât mai mult „know – how” ca mai apoi să îl pot aplica în ţară. Visez la un mic institut de cercetare – dezvoltare, în domeniul ştiinţelor spaţiale, în care să lucreze pe lângă cercetători bine pregăţiti şi doctoranzi şi studenţi care visează să atingă stelele.
Ce anume ţi se pare bun în sistemul educaţional românesc şi ce crezi că ar trebui să schimbăm?
Am mai spus-o şi în alte circumstanţe că mă consider un produs al sistemului educaţional românesc. Cred că fac parte din ultimele generaţii de elevi crescute în sistemul educaţional clasic românesc. Mă veţi întreba ce înseamnă „sistemul educaţional clasic românesc”. Nu aş şti ce să vă răspund, poate că este o sintagmă influenţată de puţină nostalgie, însă de un lucru sunt foarte sigur: nu mai are aproape nimic de a face cu sistemul educaţional actual! Îmi vizitez foştii profesori de la liceu în fiecare an şi de fiecare dată par din ce în ce mai decepţionaţi şi dezarmaţi cu privire la viitorul educaţiei. Mă doare să aud asta! Ne lipsesc multe, nu o sa le enumăr. Cantitatea de teorie din sistemul nostru nu mi se pare exagerat de mare,însă impactul ei este clar diferit de la elev la elev. Cred că lucrul care a lipsit sistemului educaţional românesc din ultimele două decenii a fost viziunea şi mai ales consecvenţa în a aplica şi urma acea viziune! Poate că sunt prea ermetic când spun asta, însă sunt două concepte atât de simple atunci când sunt bine înţelese şi asumate nu doar de către sistemul în sine ci de către întreaga societate românească!
Poţi să faci o comparaţie între educaţia din România şi cea din Franţa?
Îmi este greu să fac o astfel de comparaţie. Pentru cei care nu ştiu, în Franţa există o distincţie destul de abruptă între „şcolile de ingineri” (studii de patru ani, inginerie) şi „universităţi” (studii de trei ani, licenţă). În România, Academia Tehnică Militară din Bucureşti aplică sistemul „şcolilor de ingineri” din Franţa, al „Grandes Ecoles”. Atât în timpul stagiului Erasmus din timpul Academiei cât şi acum, când sunt din nou student în Franţa, am studiat şi studiez la universitate, aşadar un sistem oarecum diferit de cel avut în Academia Tehnică Militară. Studenţii la universitate sunt învăţaţi să fie autonomi, să găsească singuri soluţii, să îşi caute singuri materiale suport pentru cursuri şi să le înveţe fără un ghidaj prea solid din partea profesorilor. Asta am învăţat să fac abia acum, odată cu masteratul în ştiinte şi tehnologii spaţiale.
În plus, aş mai putea preciza câteva comparaţii punctuale între şcoala pe care am absolvit-o în România şi cea din Franţa: aici am facut mult mai multe ore de laborator, în laboratoare foarte bine dotate, cerânduni-se de fiecare dată să scriem rapoarte de laborator care să se ridice la standardul unor publicaţii ştiinţifice (un exerciţiu foarte util pentru o cariera în domeniul cercetării). De asemenea, profesorii şi lectorii sunt mai toţi proveniţi din domeniul industrial sau al cercetarii, şi foarte puţini sunt doar profesori la universitate (există un parteneriat foarte strâns între mediul industrial/ de cercetare şi cel educaţional). În plus, deţinând un fond financiar mult mai ridicat şi în principal sponsorizat de companii private, universitatea încurajează ideile de proiecte venite din partea studenţilor, investind în inovaţie – se crează astfel un mediu în care te simti foarte liber, susţinut, un mediu propice ideilor.
Se încarcă comentariile...
