Simulare 2017. Subiectele la Istorie şi la Matematică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii claselor a VIII-a au suţinut, astăzi, simularea Evaluării Naţionale la Matematică, în timp ce elevii claselor a XI-a şi a XII-a dau proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie), după ce cu toţii au susţinut luni proba la Limba Română, iar marţi o parte dintre au avut testarea scrisă la Limba Maternă. Vineri elevii din ultimul an de liceu susţin proba la alegere a profilului şi specializării.

UPDATE Baremele de corectare pot fi consultate pe site-ul subiecte2017.edu.ro

Peste 450.000 de elevi ai claselor a VIII-a, a XI-a şi a XII-a au susţinut astăzi proba scrisă la Matematică, respectiv proba obligatorie a profilului din cadrul simulărilor examenelor naţionale. Acesta este ultimul examen pentru elevii claselor a VIII-a şi a XI-a. Cei de-a XII-a însă vor susţine simularea probei la alegere a profilului şi specializării, respectiv Fizică, Chimie, Biologie, Informatică, Geografie, Logică, Psihologie, Economie, Sociologie sau Filosofie.

    

Elevii au intrat în săli până la ora 8.30, iar simularea a început la ora 9.00, când au fost deschise plicurile sigilate care conţin subiectul multiplicat.

La fel ca în cazul examenelor naţionale, elevii nu au avut aibă în sala de examen asupra lor telefoane mobile, căşti audio, şi niciun fel de mijloc de clacul sau comunicare, dar nici notiţe, ciorne, manual, rezumate, care pot fi utilizare pentru rezolvarea subiectelor.

Elevii clasei a VIII-a au avut la dispoziţie două ore pentru redactarea lucrării scrise, începând din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat, în timp ce liceenii au avut la dispoziţie trei ore pentru rezolvarea subiectelor de la simularea examenului de Bacalaureat.

Rezultatele obţinute de elevi la simularea Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a şi la simularea probelor scrise ale examenului de Bacalaureat  2016-2017 vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ în care s-au desfăşurat aceste simulări, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării de măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare.

Subiecte simulare Matematică Evaluarea Naţională

image
image

Subiecte simulare Bacalaureat, clasa a XII-a

E c XII Istorie 2017 Var Simulare LRO

E c XII Matematica M Mate-Info 2017 Var Simulare LRO

E c XII Matematica M Pedagogic 2017 Var Simulare LRO

E c XII Matematica M St-nat 2017 Var Simulare LRO

E c XII Matematica M Tehnologic 2017 Var Simulare LRO

  Subiecte simulare Bacalaureat, clasa a XI-a

E c XI Istorie 2017 Var Simulare LRO

E c XI Matematica M Mate-Info 2017 Var Simulare LRO

E c XI Matematica M Pedagogic 2017 Var Simulare LRO

E c XI Matematica M St-nat 2017 Var Simulare LRO

E c XI Matematica M Tehnologic 2017 Var Simulare LRO

Calendar Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2017 

22 - 26 mai 2017 -  Înscrierea candidaţilor la prima sesiune de examen

26 mai 2017 - Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a / a XIII-a

6 - 7 iunie 2017 - Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în Limba Română

8 - 9 iunie 2017 - Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în Limba Maternă

9, 12 - 13 iunie 2017 - Evaluarea competenţelor digitale

14 - 16 iunie 2017 - Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională  

26 iunie 2017- Limba şi Literatura Română

27 iunie - Limba şi Literatura Maternă

28 iunie 2017 - Proba obligatorie a profilului

30 iunie 2017 - Proba la alegere a profilului şi specializării

5 iulie 2017 - Afişarea rezultatelor (până la ora 16:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 16:00 - 20:00)

6 - 9 iulie 2017 - Rezolvarea contestaţiilor

10 iulie 2017 - Afişarea rezultatelor finale  

Calendar Evaluare Naţională 

7 - 9 iunie 2017 - Înscrierea la evaluarea naţională

9 iunie 2017 - Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a

19 iunie 2017 - Limba şi literatura română - probă scrisă

21 iunie 2017 - Matematica - probă scrisă

22 iunie 2017 - Limba şi literatura maternă - probă scrisă

26 iunie 2017 - Afişarea rezultatelor (până la ora 16.00)

26 iunie 2017 - Depunerea contestaţiilor (orele 16.00 - 20.00)

27-29 iunie 2017 - Rezolvarea contestaţiilor

30 iunie 2017 - Afişarea rezultatelor finale după contestaţii

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite