Secretul unui parteneriat de succes. Cum se reabilitează o școală cu ajutorul părinților și al comunității locale

0
Publicat:

Directorul școlii din Chitila a reușit să renoveze complet unitatea școlară în doar trei ani pentru că a știut să apropie părinții și autoritățile locale și să îi implice într-un parteneriat pentru educație.

Ștefania Duminică alături de elevii săi FOTO arhiva personală
Ștefania Duminică alături de elevii săi FOTO arhiva personală

Ștefania Duminică, profesoară de limba și literatura română și directoare la Școala Gimnazială „Prof. Ion Vişoiu“ din Chitila, județul Ilfov, și-a început cariera ca învățătoare. „Dacă nu aș fi făcut Liceul Pedagogic și aș fi fost mai întâi învățătoare, nu aș fi fost un profesor bun“, spune dascălul pentru „Weekend Adevărul“, care are o experiență la catedră de 37 de ani.

Între 2000 și 2005 a fost pentru prima dată director la școala din Chitila, iar ulterior a ocupat din nou funcția din 2014 și până în prezent.

„Am devenit director pentru că am crezut că este nevoie de o schimbare în sistemul de învățământ. Erau atâtea lucruri de făcut, printre ele și reabilitarea spațiilor școlare. Aveam în clase o pardoseală găurită, un parchet datând din 1962, anul construcției școlii, care pe alocuri avea gropi. Pe atunci, bani nu prea erau“, își amintește profesoara, care a reușit atunci un lucru remarcabil.

A renovat toată școala în trei ani și nu oricum. A vorbit cu părinții și cu reprezentanții Primăriei din Chitila și a reușit să facă ceea ce puțini directori de școală au reușit în România. Părinții au reabilitat mai întâi patru săli de clasă, iar cu ceva sprijin de la primărie și cu fondurile extrabugetare ale școlii, unitatea școlară a căpătat o nouă față.

„Am vizitat o școală de la Pucioasa și am realizat că se poate iniția un parteneriat real între autoritățile locale, părinți și școală, așa cum am aflat de la Anca Tîrcă, directoarea care transformase școala dâmbovițeană“, explică Ștefania Duminică.

Parteneriat autentic cu școala

Primăria a schimbat pardoselile, a pus termopane la ferestre și a zugrăvit clasele, școala a plătit lambriul și a cumpărat noi table, iar părinții au pus bani pentru mobilier. În următorul an, au fost reabilitate alte patru săli de clasă, iar în al treilea an, și restul clădirii a fost modernizat cu ajutorul parteneriatului părinți-autorități locale.

„Reușita mi s-a părut atunci faptul că am pus alături școala, părinții și autoritățile locale într-un proiect comun“, punctează directoarea.

Ștefania Duminică în timpul unei ore de limba și literatura română FOTO arhiva personală
Ștefania Duminică în timpul unei ore de limba și literatura română FOTO arhiva personală

De atunci, școala a trecut prin alte transformări. După câțiva ani a fost adăugat un nou corp de clădire și a avut loc o nouă serie de renovări ale imobilului. În prezent se pune din nou problema măririi spațiului, pentru că a crescut numărul de elevi și se preconizează că acest trend se va menține și în perioada următoare.

Ștefania Duminică și-a propus ca în viitorul apropiat toți copiii din Chitila să învețe într-un singur schimb, de dimineață, dar să le asigure și părinților posibilitatea de a-și duce copiii la afterschool.

Școala din Chitila, preferată celor din București

O parte dintre copiii de vârstă școlară din Chitila merg să învețe la București, motivele fiind diverse. De pildă, părinții lucrează în Capitală și le este mai ușor să îi ducă ei la școală, pentru că apoi îi pot lăsa și la afterschool.

Sunt însă destul de multe situații în care părinții preferă să își transfere copiii din București la școala din Chitila pentru calitatea actului educațional.

Directoarea școlii din Chitila încurajează latura artistică a elevilor FOTO arhiva personală
Directoarea școlii din Chitila încurajează latura artistică a elevilor FOTO arhiva personală

„Ne flatează când vin părinții și ne spun că își transferă copiii din București la noi pentru că au auzit că este o școală bună. Noi credem că la școala din Chitila oferim posibilitatea fiecărui copil să se dezvolte în funcție de potențialul pe care îl are“, spune Ștefania Duminică.

Un atu al profesorilor de la școala din Chitila este că reușesc să suplinească eficient carențele educaționale cu care copiii vin din mediul de proveniență.

Dascăli, dar și lideri în comunitate

De numele Ștefaniei Duminică se leagă și aducerea în școala unde învață peste 1.300 de copii a mai multor educatori, învățători și profesori „Teach for Romania“, organizație care trimite dascăli în cele mai defavorizate zone ale României.

În prezent, 9 din cei 81 de profesori care predau la școala din Chitila au fost școliți de „Teach for Romania“, rolul lor fiind important și pentru că reușesc să devin lideri în comunitate și să atragă fonduri pentru nevoile unității de învățământ.

Unii dintre ei au fost avocați sau copywriteri înainte de a intra în învățământ și au făcut acest pas pentru a face realmente o schimbare în sistem, dar și ca să aducă un suflu nou și expertiza din domeniile în care au activat.

Ștefania Duminică și elevii săi la unul din evenimentele organizate de copii FOTO arhiva personală
Ștefania Duminică și elevii săi la unul din evenimentele organizate de copii FOTO arhiva personală

„La fiecare dintre ei este definitoriu faptul că pun relația cu copiii înainte de orice altceva și astfel reușesc să atingă și țintele academice“, îi caracterizează pe scurt directoarea.

În 2013, când Teach for Romania încheia un parteneriat cu Ministerul Educației pentru plasarea în sistem a dascălilor școliți de organizația nonguvernamentală, Ștefania Duminică era secretar de stat și a sprijinit inițiativa.

„Sistemul trebuie bătut cu armele lui, trebuie bătut din interior, pentru că altfel nu se poate“, ține să sublinieze profesoara.

Elevul rebel, ambasador pentru școala din Chitila

De remarcat este faptul că la școala din Chitila vin permanent în vizită foști elevi, care vor să vorbească cu profesorii și să revadă sălile de clasă.

„Te pomenești cu doi, cinci sau șapte elevi, din diferite clase și din diferite generații, care vin să ne spună cât de dor le este de școală, să vadă schimbările care se petrec la noi, dar mai ales să ne spună că școala noastră a contribuit la evoluția lor ca oameni“, povestește cu emoție Ştefania Duminică.

O altă bilă albă a școlii din Chitila sunt activitățile extrașcolare, care îi atrag pe elevi și îi formează în timp ca pe o veritabilă comunitate.

Un exemplu elocvent al calității profesorilor care predau la școala din Chitila este un elev care le-a creat dificultăți serioase prin comportamentul pe care îl avea, dar care, după absolvire, s-a înscris la o școală profesională, unde a devenit șeful clasei.

Vine constant să le spună foștilor săi profesori cât de mult apreciază ce au făcut pentru el, iar în acest an s-a angajat la o celebră companie auto și plănuiește să urmeze liceul și apoi chiar și o facultate.

Un om pentru o școală

Povestea Ștefaniei Duminică a început în 2005, când s-a dus la Ministerul Educației cu un memoriu pentru extinderea școlii din Chitila și a aflat că se organizează un concurs ca șef de serviciu la Centrul Național de Formare a Personalului Didactic din Învățământul Preuniversitar.

A participat și a câștigat postul, iar într-o primă fază s-a speriat, pentru că a realizat că va pleca din școală și nu va mai fi lângă copii.

„Am considerat întotdeauna că formarea profesorilor este elementul esențial pentru a aduce schimbare în sistem. Pentru că profesorii, înainte de a aplica schimbările, trebuie să știe ce să facă și cum să facă. Să aibă posibilitatea să aleagă din toate noutățile pedagogice și didactice pe acelea care se potrivesc cu stilul lor de predare, dar și elevilor și care susțin schimbarea în învățământ“, își explică decizia Ștefania Duminică.

În cei nouă ani cât a lucrat la Ministerul Educației, chiar și atunci când a fost secretar de stat, și-a ținut orele de limba și literatura română, pentru că nu a putut sta departe de copii și de școala din Chitila.

„Cred că foștii noștri elevi rămân cu dorul de școală și cu dorința de a ne revedea, iar cultura noastră organizațională se caracterizează prin viziunea «Toți pentru școală, școală pentru toți!»“, conchide profesoara.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite