Video Scene de neputință a Poliției în fața unui scandalagiu. Spectacol tragicomic într-o piață din Vaslui

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat aflat sub influența alcoolului a provocat un scandal uriaș în fața unui magazin din Vaslui. Scenele au degenerat rapid într-o confruntare între bărbat și doi polițiști, care au avut dificultăți să îl imobilizeze. Au fost trimise și întăriri iar întreaga scenă a fost filmată.

Au fost trimise și întăriri iar întreaga scenă a fost filmată. FOTO: captură video Vremea Nouă
Au fost trimise și întăriri iar întreaga scenă a fost filmată. FOTO: captură video Vremea Nouă

Bărbatul a refuzat să se legitimeze și a devenit violent în momentul în care agenții de poliție au încercat să-l încătușeze. În imaginile surprinse de martori, unul dintre polițiști se prinde de piciorul bărbatului, iar intervenția pare să scape de sub control, relatează publicația vasluiană Vremea Nouă.

Spectatorii, adunați în număr mare în jurul scandalului, au început să huiduie și să ironizeze intervenția oamenilor legii, strigând: „Nu-i rupe piciorul!” sau „Uite cum îl omoară Poliția!”

În timpul încăierării, unul dintre polițiști a fost aproape să fie lovit, însă scandalagiul nu a reușit să își atingă ținta. După mai multe momente de haos, individul a scăpat din strânsoarea polițiștilor, a lovit în aer de două ori, apoi – fără să fie împins – a căzut singur de pe platforma pieței, prăbușindu-se câțiva metri mai jos și rupându-și brațul.

Martorii susțin că abia după ce bărbatul s-a accidentat, polițiștii au renunțat la forță și au schimbat tonul.

Suporterii bărbatului, care l-au încurajat și au filmat incidentul, au acuzat poliția că ar fi intervenit disproporționat. „Era dezorientat și din cauza băuturii, dar și din cauza spray-ului iritant pe care l-a primit, în față, în momentul în care a început să se lupte cu polițiștii, că altfel îi făceau KO pe cei doi”, au afirmat unii dintre cei prezenți.

Reacția oficială a IPJ Vaslui

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vaslui a transmis un comunicat în care explică intervenția:

„Un echipaj de poliție din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, aflat în serviciu de patrulare pedestră în zona Pieței Agroalimentare „Traian” din municipiul Vaslui, a fost sesizat direct de către un bărbat cu privire la faptul că o persoană aflată sub influența alcoolului provoacă scandal în fața unui spațiu comercial din piață. Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului, unde au identificat persoana indicată. Aceasta a refuzat să se legitimeze și să se conformeze indicațiilor legale ale polițiștilor, devenind recalcitrantă în momentul în care aceștia au încercat să o imobilizeze în vederea conducerii la sediul poliției. Pentru imobilizarea bărbatului, polițiștii au folosit spray-ul iritant-lacrimogen din dotare, conform prevederilor legale. În timpul intervenției, bărbatul a sărit pe un trotuar și a suferit o leziune la nivelul brațului. Persoana a primit îngrijiri medicale la fața locului și a fost transportată ulterior la Spitalul Județean de Urgență Vaslui.”

Poliția continuă ancheta pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentului și pentru a lua măsurile legale ce se impun.

Vaslui

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite